Sancțiunile care vor fi date în cazul directorilor de școli care au ascuns posturi vor fi hotărîte în ședința Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean, care va avea loc pe 15 octombrie. Deocamdată, directorii care în urma verificărilor au fost depistați că nu au transmis corect toate catedrele vacante au fost chemați să dea explicații la ISJ. Printre aceștia s-au aflat, ieri, și directorii de la Grupul Școlar „N.V. Karpen”, „Henri Coandă” și Letea, iar din mediul rural, directorii de la școlile din Horgești, Podu Turcului, Blăgești, Stănișești, Lipova și Filipeni. „Acolo unde s-au constatat nereguli, directorii vor trebui să explice aparția fiecărui post didactic. În cazul în care ei vor fi vinovați, sancțiunile vor fi de la cele pecuniare pînă la destituirea din funcție”, a precizat Livia Sibișteanu, inspectorul general adjunct al ISJ Bacău.
Nu doar directorii școlilor amintite sînt pe lista celor suspecți că au dosit posturi pentru concursurile de titularizare și detașare din această vară. Șapte directori din zona Moinești – Comănești și alți șase de la Onești vor trebui să explice netransmiterea în primă fază a mai multor catedre vacante. Întîlnirile acestora cu comisiile de anchetă vor avea loc săptămîna viitoare. „După ce vor discuta cu fiecare director în parte, membrii Comisiei vor face un raport pe care îl vom înainta Consiliului de Administrație. Membrii CA sînt cei care vor decide sancțiunile”, ne-a declarat Petru Botezatu, purtătorul de cuvînt al ISJ. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns