Un proiect pe ordinea de zi a ultimei ședințe extraordinare de Consiliu Local Onești a vizat societatea de termoficare, SC Termon SRL. Trebuie accentuat faptul că nu face obiectul acestui proiect SC Termon CT SA. Încă din anul 2009, Tribunalul Bacău a deschis procedura insolvenței împotriva SC Termon SRL. Municipiul Oneşti este asociat unic al societății, drepturile şi obligaţiile asociatului unic fiind reprezentate de Consiliului Local Oneşti, care a aprobat în 2009 desemnarea unui administrator special. Având în vedere că nici după patru ani de la intrarea în insolvenţă a SC Termon SRL nu a fost încheiată procedura, fiind tergiversată, viceprimarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a inițiat proiectul de hotărâre privind aprobarea demarării procedurii simplificate în vederea intrării în faliment, dizolvării şi lichidării SC Termon SRL. Viceprimarul ne-a declarat: „SC Termon SRL este o societate care a intrat în faliment în 2009 și în patru ani nu s-a reușit lichidarea acesteia conform legii. Nu a existat niciun raport semestrial referitor la această procedură. Vom numi o nouă persoană în funcția de administrator special, care să monitorizeze şi să propună măsuri urgente pentru finalizarea procedurii insolvenţei. Sperăm ca în acest fel să urgentăm lichidarea SC Termon SRL“. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali oneșteni.
Adina PELIN

uite ca s-a ajuns si la final cu aceasta societate care a fost mulsa ani de-a randul de catre psd si de vreo 4-5 ani de catre pnl.a fost Termon SRL administrata de catre dom costica,ultim absolvent al renumitului colegiu stefan gheorghiu,care a pus cruce la 3 grupuri de 50 MW,preluate de la SE Borzesti,si a lasat fara serviciu vreo 400 de oameni.bineinteles ca averea lui dom costica a crescut considerabil.dupa ce a devalizat Termon SRL,dom costica a infiintat o alta societate Termon CT,ca deh,doar la colegiu a invatat economie socialista de piata,dupa care a lasat-o in grija liberalilor.iar liberalii au inceput cu iordache si au culminat cu mos cetean,care desi Termon este pe patul de moarte,el are salariu dupa burta pe care o poarta,si mai este si pensionar.aici am ajuns stimati onesteni,sa ne ducem firma care trebuia sa ne incalzeasca apartamentele la cimitir.somn usor romani,votati usl cu doua maini.