Un actor băcăuan a fost selectat de celebrul regizor David Esrig
Sebastian Bălan, actor al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, a fost selectat de celebrul regizor David Esrig pentru a lua parte activă la atelierul final al proiectului „în căutarea teatrului existențial”, inițiat de UNITER și derulat în parteneriat cu Academia „Athanor” din Germania. Asta după ce actorul băcăuan a participat alături de aproximativ 200 de studenți, actori și regizori, la un workshop pe care Esrig l-a ținut la finele anului trecut în București și Sibiu, lucrînd cu fiecare pe un monolog la liberă alegere. „Am acumulat multe lucruri noi dar mi-am mai și adus aminte de ceea ce am învățat în facultate. Are un stil aparte de a lucra cu actorul. Lucrează pe fiecare cuvînt, pe fiecare intenție, te duce exact unde trebuie dar găsește sensuri noi în orice pas străbătut. Față de regizorii români lucrează cu mai multă strictețe, ține la punctualitate și e foarte riguros în ceea ce face, o latură pe care și-a dezvoltat-o probabil cît a stat în Germania”, a declarat Sebastian Bălan. Atelierul final al proiectului amintit va avea loc în Capitala culturală europeană, Sibiul, în perioada 23 iulie – 18 august 2007. Persoanele selectate vor primi o diplomă de atestare și vor fi cooptați într-un spectacol – lucrat pe durata celor patru săptămîni – care va fi prezentat pe scena Teatrului Tineretului Metropolis, din București. Actorul băcăuan ar putea să rateze, însă, ocazia de a lucra cu David Esrig la acest atelier final pentru că nu deține taxa de participare: 390 de euro. „Să lucrezi cu David Esrig este o oportunitate unică în viață”, a subliniat Sebastian Bălan. La Festivalul Internațional de Teatru din Blagoevgrad (Bulgaria), actorul Teatrului Municipal „Bacovia” a obținut în 2005 Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, cu spectacolul „Emigranții” de Slawomir Mrozek, în regia lui Mircea Gheorghiu. în cariera sa de tînăr actor, băcăuanul, prin adopție (s-a născut la Câmpina), a colaborat cu regizori precum Cătălina Buzoianu și Mircea Daneliuc. Pe lista celor 31 de participanți selectați pentru atelierul din Sinaia, alături de Sebastian Bălan este și Richard Bovnoczki, cîștigătorul Premiului pentru cel mai bun one – man – show, la ediția de anul acesta a Galei Star. Proiectul „în căutarea teatrului existențial” face parte din programul „Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.