• cei doi și-au susținut echipele, FCM Bacău, respectiv, Steaua, cîștig de cauză avînd un puști negricios, care s-a umplut de bani din „donațiile” celor doi
Mihai Stoica, Gigi Becali, Dumitru Sechelariu, Gheorghe Chivorchian. Sînt cele patru nume grele prezente ieri în tribunele ca vai de ele ale stadionului Letea, acolo unde echipele de juniori ’85 ale Bacăului și Stelei și-au disputat șansele la calificarea în finală. Jocul s-a încheiat la egalitate, 1-1, steliștii deschizînd scorul prin Martinescu, băcăuanii egalînd din 11 metri prin Tănase. Pe parcursul întîlnirii, protagioniștii „show-lui” au fost Sechelariu și Becali. Gigi Becali, mult mai tăcut, mai prudent și îngăduitor peste măsură. Seche, în schimb, a trăit meciul la intensitate maximă, acuzînd în cîteva rînduri și arbitrajul. În timp ce ospătarul chemat special pentru a servi importanta asistență trecea cu brio prin fața tirului de semințe declanșat spre tavă de o parte a fotbaliștilor băcăuani, prezenți și ei la meci, cele două personaje principale ale tribunei s-au înțepat reciproc. „Haide, acum, iese golul și batem Steaua. Că m-am săturat să tot aud de ea. Steaua în sus, Steaua în jos, Steaua peste tot”, a strigat Sechelariu într-un moment în care fotbaliștii băcăuani au fost aproape de a declanșa contraatacul. Gigi a rîs, la fel cum a făcut apoi și Seche. Cei doi și-au mai aruncat cîteva „dume”, spre deliciul celor din jur, dar cel mai cîștigat suflet a fost un puști de vreo 10-12 ani, brunețel, chiar prea brunețel, care i-a atras simpatia lui Becali și s-a făcut pe loc cu 1 milion de lei. Cîteva minute mai tîrziu, puștiul a făcut o glumă care l-a uns la suflet pe primarul Bacăului, răsplata fiind tot de 1 milion de lei.
La finalul întîlnirii, cei doi au aplaudat ambele formații, iar Becali i-a strigat lui Tănase, autorul golului: „Te iau la Steaua”, spre nedumerirea fotbalistului. Sechelariu și Becali au plecat imediat după meci, cu mașina primului, cu o destinație necunoscută, dar presupusă de toți cei care se înghesuiau la ieșirea din stadion. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns