~2 min lectură 0 comentarii

Secretarul de stat Anton Niculescu participa la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Redacția Ziarul de Bacău

Secretarul de stat Anton Niculescu a participat luni, 12 septembrie 2011, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, desfăşurată la Bruxelles. Principalul subiect de pe agenda de discuţii a vizat cadrul financiar multianual post 2013.
 
Secretarul de stat Anton Niculescu a reiterat aprecierea României pentru propunerile Comisiei Europene, care reprezintă o bună bază de plecare în cadrul viitoarelor negocieri privind cadrul financiar multianual. Totodată, oficialul român a subliniat necesitatea menţinerii unor alocări substanţiale în favoarea Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole Comune, concomitent cu sprijinirea finanţării adecvate a noilor politici care menţin UE în competiţia mondială pentru dezvoltare durabilă.
 
Demnitarul român a subliniat, în acest context, că este esenţial ca statele membre să aibă posibilitatea selectării de priorităţi şi domenii de intervenţie, în funcţie de condiţiile şi provocările socio-economice şi teritoriale specifice. Secretarul de stat a exprimat apreciere pentru propunerile de simplificare a accesului la finanţare şi diversificare a opţiunilor de intervenţie în favoarea celor mai puţin dezvoltate regiuni.
 
Miniştrii au andosat agenda adnotată a Consiliului European de toamnă  care se va desfăşura, la Bruxelles, la 17 -18 octombrie 2011. Şefii de stat şi de guvern vor aborda ca teme politicile economice, pregătirea poziţiilor UE pentru Summit-ul G20 (Cannes, 3-4 noiembrie 2011), respectiv pentru Conferinţa internaţională pentru schimbări climatice (Durban, 28 noiembrie – 9 decembrie 2011).
 
Consiliul Afacerilor Generale a luat notă şi de stadiul demersurilor pentru agrearea pachetului legislativ privind consolidarea guvernanţei economice la nivelul UE.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.