~2 min lectură 5 comentarii

Secretarul de stat Bunduc: A13 Braşov – Bacău, predată la CNIR în vederea finalizării studiului de fezabilitate. Autostrada face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”

Redacția Ziarul de Bacău

A13 Braşov – Bacău, predată la CNIR în vederea finalizării studiului de fezabilitate. Autostrada face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”, a anunțat Gabriel Bunduc, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Compania Națională de Investiții Rutiere, înființată în urma reformelor implementate prin PNRR, a preluat proiectul autostrăzii A13 în vederea finalizării studiului de fezabilitate. În lungime de aprox. 162 de km, autostrada face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”, fiind inclusă în Planul Investițional al României 2021 – 2030. În zona Bacăului, A13 se va intersecta cu A7 în dreptul comunei Răcăciuni.

„În urma discutiei pe care am avut-o astazi cu domnul Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, consider ca preluarea obiectivului de investiții de către CNIR este – fără îndoială – un important pas înainte, în condițiile în care realizarea studiului de fezabilitate a bătut pasul pe loc, în principal din cauza costurilor date peste cap de consecințele pandemiei şi ale războiului din Ucraina, precum şi de crizele suprapuse în domenii precum prețul energiei şi al materiilor prime sau asigurarea mâinii de lucru calificate”, a declarat Gabriel Bunduc.

Potrivit secretarului de stat băcăuan, noul proiectant, Consitrans, şi-a probat seriozitatea şi profesionalismul pe A7 „Autostrada Moldovei”, unde atât proiectarea, cât şi execuția lucrărilor „se desfăşoară în ritm alert, în conformitate cu calendarul strâns asumat prin PNRR”.

Valoarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate la A13 este de 81 milioane lei (fără TVA). Durata este de 24 de luni, realizarea propriu-zisă a SF-ului fiind începută în septembrie 2024.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Asphaltospireu
    16 decembrie 2024, 11:34
    0

    Dar nu va grabiti !!!Campania electorala e peste 4 ani .

  2. V
    Vasile
    16 decembrie 2024, 11:52
    0

    Dați cu cu picătura chinezească ”știri” despre A13: ” se pregătește predarea la CNIR pt studiul fezabilitate”, ” se predă la CNIR in vederea finalizării studiului de fezabilitate” etc. Studiul de fezabilitate, insă, nici nu a inceput…urmează deci ”incepe studiul de fezabilitate”…

  3. P
    Popovici Costel Ciprian
    16 decembrie 2024, 13:10
    0

    CNAIR , știm ce înseamnă . CNIR , ce înseamnă ?

  4. N
    Novac Iulian
    17 decembrie 2024, 06:51
    0

    Dacă proiectul A13 este la CNIR ,dl. Untoi o să aibă grijă ca acest proiect să fiu tergiversat cît mai mult (nu degeaba este șeful CA al CNIR)sau anulat .

    1. c
      cezar
      17 decembrie 2024, 11:33 răspuns pentru @Novac Iulian
      0

      Eu iti spun din capului ca aceste acuze nu sunt fondate.ll cunosc personal ,omul e dedicat tuturor proiectelor Moldovei spre deosebire de Soava fostul ministru al transportului bacauan de origine care aincercat sa ingroape A8…..mentalitatea de Iasi nu e aceeasi cu metalitatea de Bacau ….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.