Fotbaliștii de la FC Onești au încheiat pe locul al treilea campionatul, însă au ratat cel puțin meciurile de baraj pentru promovarea în Divizia A, ceea ce înseamnă, pînă la urmă, o contraperformanță, după părerile conducerii administrative, care și-a dorit din iarnă un obiectiv măreț. N-a fost să fie, însă în condițiile în care lotul ar rămîne intact, în următorul sezon visul promovării ar putea fi realizat. Cert este că miercuri, Consiliul de Administrație al clubului oneștean se va întrunui într-o ședință în care se va face analiza recentului campionat încheiat, dar se va vorbi și despre viitor. Ion Marian, președintele clubului, a renunțat la un moment dat la ideea promovării în următorul sezon, însă de atunci a trecut ceva timp iar Marian s-ar fi putut răzgîndi. În altă ordine de idei, fotbaliștii așteaptă ca miercuri să se discute și probleme de ordin financiar, existînd, din cîte se aude, cîteva restanțe.
Rămîne de văzut dacă și antrenorul Petre Grigoraș își va duce pînă la capăt contractul pe care l-a semnat cu FC Onești, care se încheie abia în vara anului următor. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns