Sedința de consiliu local văzută de un adolescent

Am fost pe 26 august la Prefectură, în sala mare de ședințe, la ședința Consiliului local, unde urma să se pună în discuție validarea si aprobarea unor proiecte care vizau comunitatea locală. Încăperea în care am intrat pentru prima oara era foarte mare, plină de consilierii municipali și de reprezentanții presei. M-am așezat împreună cu cei doi colegi ai mei undeva în spatele încăperii și am așteptat să înceapă ședința. Deși propunerile din ordinea de zi trebuiau să fie auzite de toată lumea, cel care le-a citit mi-a îngreunat sarcina de a lua notițe, deoarece vocea lui de-abia se auzea pînă în colțul în care ne aflam noi, jurnaliștii juniori. După ce au fost „citite” cele 40 și ceva de propuneri, s-a luat fiecare problemă în parte. Pentru validare se proceda în următorul fel: se citea propunerea și expunerea de motive, erau verificate actele și apoi era supusă la vot. Prin sală răsuna o voce „Cineva împotrivă? Se abține cineva? Validat cu 29 de voturi din 29!” Au fost puține cazurile în care cineva ridica mîna împotriva propunerii, dar atunci cînd se întîmpla, în sala se isca o ceartă din care cei de dinafară nu înțelegeau nimic.

După votarea rectificării bugetului, toate privirile s-au îndreptat spre ecranul unui televizor mare. La acesta am urmărit un filmuleț despre realizarea pistei de karting și despre aceasta în general – avantaje, prețuri, locuri de campare, boxe etc. Nelămurirea mea a fost priciunuită de lipsa de legătură între acel filmuleț – despre care nu pot spune decît că mi s-a părut bine realizat și impresionant – dacă ești un fan al kartingului – și tot ceea ce urma să se discute sau se discutase deja în ședința respectivă. Adică de unde și pînă unde acel filmuleț. Sau consilierii locali urmăresc filme în timpul ședințelor de Consiliu local?

Am încercat apoi să mă concentrez asupra următoarelor propuneri: reamenajarea unor străzi, extinderea terenului de joacă de pe Aleea Ghioceilor etc. Concentrarea mea însă nu a durat mult, ochii mei și ai celorlalți doi mini – jurnaliști închizîndu-se periculos de des. Dezbaterile inexistente ne-au adus în această stare de somnolență. Mulțumiți cu ce auzeau, toți ridicau mîna și votau. Atît. Pentru prima ședință la care am participat nu a fost rău. A fost interesant. Însă la o concluzie am ajuns: nu cred că mă voi înscrie la vreun partid vreodată, iar de votat … mai vedem noi. (Mara IONESCU – AMBROSIE)