Mîine, începînd cu orele 10,00, la Onești se va desfășura ședința ordinară a Consiliului Local, care fusese programată inițial pentru 31 ianuarie. Pe ordinea de zi figurează șapte proiecte de hotărîre. Unul dintre acestea se referă la modificarea impozitelor pe mijloacele de transport marfă, iar altul vizează aprobarea, constituirea și utilizarea fondului de rulment. Dezbateri aprinse sînt așteptate să aibă loc pe marginea proiectului privind organizarea și funcționarea serviciului de transport public local, precum și în legătură cu majorarea tarifelor pentru furnizarea apei potabile și pentru serviciul de canalizare-epurare. Consilierii locali din Onești vor mai vota proiectul privind trecerea CET Borzești (etapa de cogenerare) în conservare, Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului de salubritate, precum și modificarea sau completarea unor hotărîri mai vechi. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.