Instituțiile cu atribuții fiscale din județul nostru sunt în febra reorganizării, cauzate de procesul de regionalizare. În cadrul ședinței Comisieide Dialog Social, de la Instituția Prefectului – Județul Bacău, de ieri, Romeo Frățilă, comisarul șef al Gărzii Financiare Bacău, a prezentat o informare cu situația acestui proces de reorganizare. Astfel, județul Bacău va depinde în ceea ce privește Direcția Finanțelor Publice de Iași, unde va fi sediul regional, iar Garda Financiară de Direcția Antifraudă ce va avea sediul la Suceava.
Administrația finanțelor publice din județul nostru se va organiza în birouri: Colectare venituri – unde șef va fi Dragoș Bădioiu, la Controlul marilor contribuabili va fi Adrian Chelaru, Administrare contribuabili mici și mijlocii – unde șef va fi Cristi Jigău, Biroul de control fiscal va fi condus de Pavel Sterpu, iar Trezoreria de Maricel Radu.
În ceea ce-i privește pe comisarii Gărzii Financiare, aceștia vor fi detașați ca inspectori antifraudă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Romeo Frățilă a mai anunțat reduceri de personal, precum și organizarea de concursuri pentru posturile rămase. În premieră, inspectorii antifraudă vor da un test de integritate.
Punctul final al modificărilor ar trebui să fie 1 noiembrie.
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns