~3 min lectură 0 comentarii

Șefii „Caritasului unguresc” din Bacău au fost inculpați pentru camătă și înșelăciune, de procurorii din Ploiești

Redacția Ziarul de Bacău

Capii „Caritasului unguresc”, ce a funcționat și în Bacău, au fost trimiși în judecată de procurorii din Ploiești, care îi acuză de „înșelăciune, camătă, delapidare și desfășurarea, fără drept, de activități specifice institutiilor de credit”.

În aprilie 2015, mai mulți băcăuani, dar și locuitori din alte județe ale Moldovei, s-au considerat înșelați de societatea Neptunus Fondation SRL, care promitea împrumuturi fără garanții și dobânzi. Oamenii au făcut plângeri la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău, inspectorii au verificat firma, au amendat-o și au sesizat alte instituții ale statului.

Capii afacerii au fost duși la audieri (foto ploiesti1tv.ro)

Presa din Ardeal a numit puzderia de firme din Cluj care se ocupă cu asemenea afaceri „Constelația Caritasul Unguresc”: Euro Credit Cassa, Invest System Capital, Favorit Solution, First Exit Grup, Saturnus Finance, Ideal Solution și Neptunus Fondation. Toate erau organizate ca societăți cu răspundere limitată.

Operațiunile din Bacău ale Neptunus Fondation SRL erau conduse de Zsolt Tasnadi. După amenzile de la Protecția Consumatorului, Neptunus Fondation SRL a dispărut subit din Bacău, iar pe Zsolt Tasnadi îl regăsim acum inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești.

Prejudiciu de 350.000 de lei

Potrivit presei locale din Ploiești, în noiembrie 2016, opt perchezitii au avut loc în județul Prahova și în Capitală, la mai multe persoane bănuite de înființarea unui CAR ilegal. În urma descinderilor, cinci suspecți au fost duși la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, iar alte 50 de persoane au fost audiate în acelasi dosar, pentru înșelăciune, camătă, delapidare și desfășurarea, fără drept, de activități specifice instituțiilor de credit.

Potrivit anchetatorilor, peste 350 de persoane ar fi căzut victime acestei afaceri, iar prejudiciul estimat de oamenii legi se ridică la 350.000 de lei.

Inculpații din dosarul cu câteva zeci de persoane ce s-au constituit părți civile sunt Mate Istvan, Diana Raluca Feier, Dan Bogdan Belcianu, Zsolt Tasnadi, Daniel Cătălin Tănase și firma Finro B&W Central Consult SRL. Pe 9 februarie 2017, instanța le-a revocat inculpaților măsura controlului judiciar. Judecata pe fond nu a început, dosarul fiind în procedura de cameră preliminară.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.