Consilierii județeni vor fi convocați sîmbătă, de la ora 10.00, la o nouă ședință extraordinară a Consiliului Județean. „Ordinea de zi va fi aceeași. Consilierii județeni care au absentat nemotivat de la ședința de marți au primit notificări cum că ședința a fost convocată legal”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. Dragoș Benea, președintele instituției, crede că, de această dată, aleșii județeni ai Alianței D.A. nu vor mai lipsi. „Cred că vor veni și cînd spun asta mă bazez pe buna lor credință”, a declarat președintele Benea.
Chiar dacă ordinea de zi va fi aceeași, un proiect pentru comunitate a căzut. Este vorba de acțiunea organizată de Lions Club, prin care 6.000 de persoane din județ, cu venituri minime, urmau să beneficieze de consultații oftalmologice gratuite și ochelari de vedere de la 40 de medici americani. Această campanie trebuia să fie finanțată din bugetul județului cu 250 de milioane de lei vechi. Acum se caută alte alternative pentru strîngerea fondurilor. Reamintim că, marți, cei 19 consilieri județeni liberali și democrați au boicotat ședința extraordinară, motivînd că punctele de pe ordinea de zi nu au caracter extraordinar. Aceasta după ce, vinerea trecută, aceiași aleși județeni au cerut amînarea altei ședințe, pe motiv că nu au intrat la timp în posesia mapelor cu proiectele de hotărîri. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.