~2 min lectură 0 comentarii

Șefii de la Transporturi, în inspecție pe drumul expres Craiova-Pitești, unde lucrează Umbrărescu

Andra Juverdeanu

Șefii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost să verifice loturile de pe drumul expres Craiova-Pitești, pe care lucrează Umbrărescu.

Tronsonul 4 (Colonești-Oarja-Pitești), în lungime de 31,82 km trebuie finalizat și dat în circulație anul viitor. La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 25%. Pe tronsonul 3 (ValeaMare-Colonești), în lungime de 31,75 km lucrările avansează într-un ritm bun și au depășit deja 70%, potrivit lui Cristian Pistol, director CNAIR.

“Am discutat cu reprezentanții UMB despre stadiul lucrărilor și am precizat că luăm toate măsurile care țin de CNAIR pentru finalizarea defrișărilor pe coridorul tronsonului 4, astfel încât lucrările să nu sufere întârzieri (…) Una din problemele care îngreunează lucrările în această perioadă sunt ploile frecvente. De aceea am solicitat constructorului ca în perioadele în care vremea permite, să mențină un ritm accelerat al lucrărilor”, a specificat Cristian Pistol.

Umbrărescu face toate demersurile necesare pentru deschiderea circulației până la sfârșitul anul acesta (înainte de termenul contractual).

Tronsonul va avea asigurată o descărcare provizorie în DN65 la Colonești, pentru ca  majoritatea acestuia să fie folosită.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.