~3 min lectură 4 comentarii

Șefii din Primăria Bacău “au studiat” la hoteluri de lux din Mamaia și Poiana Brașov. Curtea de Conturi a dispus recuperarea banilor

Gabi MIHAI
Hotelul Gociman, de 4 stele, la care au fost cazați mai mulți șefi din Primărie

Curtea de Conturi a stabilit că mai mulți angajați ai Primăriei Bacău au fost cazați ilegal, la hoteluri de lux, în cadrul așa-ziselor programe de pregătire profesională plătite anual din bani publici.

Așa cum a arătat Ziarul de Bacău într-o anchetă de anul trecut, 160 de angajați ai municipalității au plecat anul trecut în stațiuni precum Mamaia, Predeal sau Băile Felix la cursuri de perfecționare, costurile totale ajungând la aproape 130 de mii de euro. Printre ei s-au numărat fostul viceprimar Vasile Tescaru sau secretarul municipiului, Ovidiu Popovici. Cursurile de pregătire sunt organizate în lunile iulie – august, în stațiuni precum Mamaia sau Predeal, la prețuri piperate, iar angajații trimiși la cursuri își pot lua familia cu ei, pe cheltuiala statului. Mai multe surse susțin că este vorba, de fapt, despre o adevărată industrie de turism, susținută din bani publici.

Cazați la hoteluri de lux, ilegal

Ultimul control al Curții de Conturi a stabilit că mai mulți angajați din Primărie au fost cazați, în cadrul acestor cursuri de pregătire desfășurate în lunile iulie-august, la hoteluri de patru stele. Asta în ciuda faptului că legea prevede clar faptul că unitățile de cazare nu pot avea mai mult de trei stele. Paguba estimată de Curtea de Conturi este de 35 de mii de lei, bani pe care Primăria trebuie să îi recupereze.

Ovidiu Popovici

Secretarul municipiului și arhitectul șef, printre beneficiari

De cazările de lux au beneficiat mai mult șefii din Primărie. De exemplu, secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, alături de arhitectul șef Alexandru Geliman sau șeful de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, Bogdan Neștian, au stat la Hotel Gociman din Mamaia (foto). Pentru „cursurile” lor, Primăria a achitat în jur de 3600 de lei de persoană. Toader Oțetea, șef peste iluminatul public din oraș, a preferat aerul de munte, fiind cazat la Hotel Alpin, de patru stele, din Poiana Brașov.

Primăria trebuie să recupereze banii

Conform raportului Curții de Conturi, se cere

“- reverificarea tuturor deplasărilor si recuperarea cheltuielilor efectuate cu cazarea salariaților la hoteluri de 4 stele, fata de maximum admis 3 stele;

– dispunerea de măsuri în vederea recuperării sumelor datorate, respectiv 50% din tariful de cazare perceput de unitatea turistică, așa cum prevede Hotărârea nr.1860/2006”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mimi
    10 februarie 2017, 12:26
    0

    Bine ca s-au” reciclat”si familiile tot pe banii bacauanilor .

  2. I
    Ionut
    11 februarie 2017, 04:15
    0

    Au studiat de s-au rupt.Se vede in calitatea vieții din oraș.Primul lucru care-l face romanu când ajunge sef:mașina de serviciu (folosită cel mai des in interes personal),laptop(la fel ținut acasă),telefon de serviciu(nu orice telefon,minute nelimitate….mama soacra trebuie întrebata de sănătate) si evident deplasări multe „in interes de serviciu” .

  3. I
    Integritate
    11 februarie 2017, 04:55
    0

    Banuiesc ca aceste persoane numai sunt inca salariati ai Primariei Bacau. Sau ma insel….?

    1. C
      Cetatean Bacauan
      12 februarie 2017, 15:57 răspuns pentru @Integritate
      0

      Inca sunt…Mai ales nea Popoviciu.Cel care canta si restul danseaza.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.