Declanșarea grevei japoneze de către sindicaliștii din Sănătate a înregistrat ieri primul succes. După întîlnirea de săptămîna trecută a oficialilor din fruntea județului și ai sistemului sanitar, la care s-a găsit soluția ca spitalele care rămîneau în octombrie fără bani de salarii să primească fonduri, o altă nemulțumire a sindicaliștilor a fost rezolvată ieri. Personalul medical din trei spitale ale județului nu au primit pînă la această oră cel de-al 13-lea salariu, aceasta fiind una dintre revendicările care au condus la declanșarea grevei japoneze. Ieri, reprezentanții Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS) au anunțat conducerile spitalului din Buhuși, a celor de TBC și Pediatrie că vor debloca bani pentru plata celui de-al 13-lea salariu. Întrucît spitalul de Pediatrie nu a plătit pînă acum nici un leu din acest drept salarial, suma primită de la CAS acoperă în procent de 100% plata acestuia. La spitalele TBC și Buhuși, sumele virate de CAS sînt în proporție de 50% și respectiv 40% din valoarea celui de-al 13-lea salariu, restul fiind plătit pînă acum de conducerile unităților medicale. Nemulțumirile greviștilor referitoare la neacordarea tichetelor de masă și a plăților compensatorii au rămas însă fără răspuns, astfel că sindicaliștii Sanitas nu au renunțat la greva de două ore de din data de 17 octombrie și la greva generală din ziua de 20 octombrie. (Cezara DUȚĂ)
Șefii din Sănătate au reacționat la greva Sanitas
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.