Inspectoartul Școlar Județean (ISJ) va găzdui, în cea de-a doua jumătate a lunii martie, o premieră absolută: întîlnirea tuturor dascălilor care, într-un fel sau altul, au răspuns, înainte și după 1989, de destinele învățămîntului băcăuan. „Ne-am gîndit că nu ar fi rău să organizăm o întîlnire de suflet a celor care, într-o perioadă sau alta, au condus învățămîntul băcăuan. Vom depăna amintiri, dar vom aborda și probleme serioase, cum ar fi reforma învățămîntului. Vor fi invitați toți foștii inspectori generali, inspectori generali adjuncți, directori ai Casei Corpului Didactic sau «veterani» ai inspectorilor școlari, care mai sînt în viață”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Dintre invitați nu va lipsi nici Paraschiva Florescu, un inspector general destul de contestat. (E.C.)
Lasă un răspuns