~2 min lectură 9 comentarii

Șeful Poliției Locale Bacău, aproape de comă alcoolică în momentul accidentului. Parchetul face cercetări

Redacția Ziarul de Bacău

Constantin Florin Ene, șeful Poliţiei Locale Bacău, era aproape de comă alcoolică sâmbătă, când s-a urcat la volanul Dusterului de serviciu, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a ieșit în decor.

La fața locului, alcoolemia depistată cu „fiola” era de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar analizele probelor biologice făcute de medicii legiști au relevat 2.48 mg/l alcool în sânge. În limbajul uzual, se spune că peste 2,5 mg/l se instalează coma alcoolică.

În ziua accidentului, Constantin Florin Ene a negat nu doar că ar fi fost la volan, ci și că ar fi fost în zonă. „Nu am fost eu în cauză, eu eram în altă parte”, a declarat acesta, pentru Ziarul de Bacău. Șeful Poliției Locale Bacău nu a mai putut fi contactat de atunci, pentru un punct de vedere.

Duminică, primarul Cosmin Necula i-a cerut demisia șefului Poliției Locale Bacău, ba chiar i-a anunțat și un înlocuitor, însă până la această oră Constantin Florin Ene nu a demisionat.

„S-au demarat toate procedurile specifice angajării răspunderii disciplinare în cazul unui funcționar public, care vor opera de drept în situația improbabilă în care dl. Ene Florin nu-și va înainta demisia din funcție”, a precizat Primăria, la solicitarea Ziarului de Bacău.

Dosarul de cercetare penală este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Veta
    15 ianuarie 2019, 13:29
    0

    Ar trebui sa dea in judecata administratorul drumului pentru ca nu a curatat zapada/gheata si, de asemenea ar trebui sa dea in judecata Dacia/ Renault pentru ca masina de teren nu a rezistat unei banale iesiri in decor. Un valoros membru al comunitatii locale ar fi putut sa moara in acest accident! Pacat…! 🙂

  2. J
    Janos
    15 ianuarie 2019, 13:52
    0

    O sa fie si cazul asta musamalizat, auzi, nu era el. Atunci cine era? Vreo fantoma? E cumva Duster-ul masina autonoma si mergea singura aiurea pe drum? Sau tovarasul militian cauta vreaun borfas care s i-a asupra lui fapta? Ca se poarta si din astea. Cand politia a ajuns la fata locului, cine era in masina? Pensiunea nu are camere de supraveghere? De ce se cheltuie atatia bani pe masinile inutilei politii locale cand cea nationala umbla cu ruginiturile alea care de abia isi mai tin tablele gramada? Nu pot sa dea amenzi de parcare si din logan? Din banii cui i s-a cumparat Duster nou pentru locali? Mare munca nu au, traficantii de tigari de la piata pe care ii pazeau au mai disparut, scandaluri nu prea sunt iar atunci intervine jandarmeria sau politia nationala ca oricum nu ai ce face cu localii, pe Oituz si Energiei se parcheaza in statia de autobuz si pe trecerile de pietoni si nu ii deranjeaza nimeni, pe Unirii la semafor exact la fel, pe M. Viteazu identic, pentru ce mai platim ceo 150 de politruci din politia locala, parca e azil de batrani politia locala, numai pensionari care abia sufla, doar ca sa facem gaura la buget iar unii sa primeasca si pensie si salariu de la stat in vreme ce altii pleaca in afara ca nu mai incap de toti reciclatii astia? La Margineni e fix la fel, s-a pensionat de la politie si s-a facut militian local unde primeste 4000 lei lunar ca sa se odihneasca. Oricum o sa fie reciclat si asta de catre PSD intr-un alt post caldut, acum e mai activa rotirea cadrelor decat pe timpul lui nea Nicu Ceausescu.

    1. A
      Alex
      16 ianuarie 2019, 06:50 răspuns pentru @Janos
      0

      „…parca e azil de batrani politia locala, numai pensionari care abia sufla…”
      Dar si cand sufla…dau peste cap etilotestele Politiei Rutiere…

  3. B
    Blabla
    15 ianuarie 2019, 16:05
    0

    De ce nu spune Politia Rutiera ca a și vrut sa fuga de la fata incidentului?!! Deja se masamalizeaza totul….!!

  4. m
    m.v.
    15 ianuarie 2019, 17:22
    0

    Azi am fost prin oras cu masina timp de 4 ore. Nu am vazut nici o masina a politiei locale, se tem de atitudinea ostila a bacauanilor fata de ei.

  5. g
    gheorghe
    16 ianuarie 2019, 06:49
    0

    Politia locala este un grup infractional organizat,nu au pregatire profesionala,sunt in slujba primarului,coordoneaza traficantii din zona pietelor,nu au nici o atitudine la incalcarile regulilor de circulatie,a ordinii publice,bani multi cheltuiti de geaba pe niste analfabeti.

  6. C
    Ciprian
    16 ianuarie 2019, 07:49
    0

    Nu numai politia locala Bacau e grup infractional organizat in acest judet corupt. Sa vedeti Politia Nationala, Parchetele din judet, Judecatoriile, Camera de Conturi, DSP, ITM, ISJ , alte institutii politizate de 30 de ani, fie de PSD, ALDE, PDL, PNL. Pai daca zjuns o chelnerita sau ce o fi fost ea la viata ei, Prefect la Bacau, va dati seama ce judet jegos si corupt e Bacaul? Macar unii corupti din alte judete sunt ceva mai spalaciti, fizic si moral. Tot hoti, dar hoti ceva mai ,,boieri,,.

  7. F
    Florin
    16 ianuarie 2019, 08:06
    0

    Gheorghe, in Parchete sunt 3 tipuri de procurori: lsi, corupti si prosti. La fel in Pllitie, Judecatorii. Dovada? Coruptia de 30 de ani din tara, acoperita de aceste institutii mizerbile.

  8. M
    Max
    16 ianuarie 2019, 19:23
    0

    La o concentrația de alcool în sânge de peste 2.0 la mie cat a avut bine ca s-a dus in decor si nu a mai facut si alte victime umane colaterale si alte pagube. Acestui om trebuie sa-i se interzica dreptul de a conduce pe viata.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.