Școala „Geoegeta Mircea Cancicov” găzduiește astăzi, cu începere de la ora 10,00, un seminar național cu tema „Proiectarea didactică. Modernizarea strategiilor de predare – învățare”. Programul cuprinde atît lucrări în plen, cît și pe secțiuni, dar și o lansare de carte. La seminar și-au anunțat participarea aproximativ o sută de profesori din Bacău, București, Botoșani, Buzău, Ploiești și Constanța, în timp ce în postura de lectori se vor afla universitarii Mihai Stanciu (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași), Venera Cojocaru, Constanța Dumitriu și Ioan Dănilă (Universitatea Bacău), precum și profesoara Violeta Băjenaru, directorul Casei Corpului Didactic (CCD). Seminarul este primul dintr-o serie de trei acțiuni de perfecționare continuă a cadrelor didactice, gîndite de CCD pentru a se desfășura în afara sediului instituției. (E.C.)
Lasă un răspuns