Doua troite la cele doua capete ale unui pod. Acestea sint ultimele semne vazute de manifestare a credintei din partea preotilor si credinciosilor din Manastirea Casin. Cele doua locuri de popas duhovnicesc pentru toti cei trec prin zona, au fost ridicate pe cele doua maluri ale piriului Chioina, unite altadata de un pod de cale ferata forestiera, distrus de o viitura in anul 1972, la initiativa preotului Ioan Birgaoanu, alaturi de ceilalti slujitori ai Bisericii, sustinuti de credinciosii zonei si de autoritatile locale. Deasupra primului picior de pod, a fost montata o icoana a Mintuitorului Iisus Hristos, din fier forjat, iar pe exterior a fost pictat un potir, pe care sta scris, „totul nu-i decit o trecere”. In interior, totul a fost amenjat ca intr-un paraclis, cu pictura in stil bizantin, realizata de pictorul Alexa Otilia. De cealalta parte, s-a construit o troita sub forma unei turle de biserica, avind ca patroana pe Maica Domnului. „In parohia noastra s-au construit aceste Sfinte Troite cu gindul de a aduce pace si lumin? în sufletele celor care vor trece prin acest loc; s-au mai înaltat cu gindul de a ne apropia mai mult cu inima de Mintuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Sfintii Sai”, a declarat preotul Birgaoanu. Slujba de sfintire a celor doua troite a avut loc duminica, 10 mai, si a fost oficiata de PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului
Lasă un răspuns