Seniorul teatrului din Bacău

Decanul de vîrstă al actorilor băcăuani va împlini în luna aprilie 78 de ani. Cariera de actor a lui Nicolae Roșioru aproape că se confundă cu istoria teatrului „Bacovia” din Bacău. Născut la Iași, acesta a avut prima tangență cu arta păstorită de zeița Thalia la șapte ani, cînd vecinii săi, actori la Teatrul Național din Iași, i-au propus să joace într-o piesă în care „actorul principal” se îmbolnăvise de rujeolă. Contaminat iremediabil de microbul teatrului, Nicolae Roșioru a decis să urmeze Conservatorul, cum era numită înainte de război actuala Academie de Teatru și Film. „Virusul teatrului îmi intrase în sînge și, încă de cînd eram mic, am vrut să mă fac actor. Mulțumită unei conjunturi favorabile, cînd familia mea a fost nevoită se se mute în București, m-am înscris la teatru, deși liceul îl făcusem la profilul real”, își amintește seniorul teatrului din Bacău. Nicolae Roșioru a debutat în perioada celui de-al doilea război mondial. âși amintește ca și cum ziua aceea ar fi fost ieri: interpreta rolul copilului lui Oedip în „Oedip rege”, iar asta se întîmpla pe 11 octombrie 1944. Deși juca pentru Teatrul Național din București, debutul nu a fost pe cel mai gradios podium, ci pe unul oarecum improvizat. Și asta pentru că, la sfîrșitul anului ’43, sala mare a Teatrului Național fusese bombardată și arsese din temelii, iar spectacolele se țineau într-un amfiteatru al Liceului Sfîntul Sava. „în vremea războiului sălile de spectacol erau arhipline. Se juca cu emoții, dar totuși se juca”, povestește Nicolae Roșioru.
Cît timp a jucat pe scenele din București, tînărul actor a avut prilejul să fie alături de nume sonore ale scenei teatrale din acea vreme, cum ar fi cele ale lui George Vraca, Mărioara Voiculescu, Gheorghe Polizu, Dragoman, Brancomir, Băltățeanu, Manolescu, Emil Bota, Aurel Munteanu sau Emil Popescu. După ce a absolvit Conservatorul, în 1949, timp de nouă ani, Nicolae Roșioru a jucat la Teatrul Național din Iași. Apoi, printr-o conjunctură nefericită, a fost nevoit să ceară transferul la Teatrul din Bacău, pe scena căruia joacă încă din 1954. Nicolae Roșioru a venit în Bacău la șase ani după ce în orașul lui Bacovia s-a înființat teatrul, așa că se poate spune că are în memorie întreaga istorie a teatrului din orașul nostru. „Teatrul din Bacău s-a înființat cu o parte dintre actorii de la Teatrul Poporului din Iași. Ca forță, teatrul din Bacău era unul dintre cele mai puternice din țară. în ’56, pe scena de aici jucau 47 de actori, în condițiile în care teatrele particulare, renumite la acea vreme, nu aveau mai mult de 15-20 de actori. Se jucau și cîte două spectacole pe zi”, rememorează actorul octogenar.

„Cînd plecam în turneu, ne trebuia un vagon de tren pentru decoruri”

Diferențele dintre condițiile pe care le au acum actorii și cele de la jumătatea secolului trecute erau imense. Fără să stea prea mult pe gînduri, Nicolae Roșioru și-a amintat, spre exemplu, că atunci cînd a venit să joace în Bacău, actorii nu aveau nici măcar cabine să se schimbe. âși schimbau garderoba sub scenă, în trei gherete de doi metri pătrați fiecare, în timp ce prin podea li se scurgea în cap praful de pe podium, cînd ceilalți colegi jucau. în timp, condițiile au început să se îmbunătățească, iar decanul de vîrstă al actorilor băcăuani este mîndru că a zidit cu mîna lui 187 de cărămizi, pe vremea cînd se ridicau cabinele de la teatru.
Nicolae Roșioru mai spune că între felul în care se pregătește și se joacă acum o piesă și cum se întîmpla acest lucru în urmă cu jumătate de secol este o diferență ca de la cer la pămînt. „Cînd plecam în turneu cu piesa «Don Carlos» ne trebuia un vagon de tren ca să încărcăm decorurile. Venea lumea la teatru să vadă un decor deosebit. Doamnele de societate veneau la spectacole ca să vadă o rochie deosebită, să-și etaleze o pălărie la modă. Bărbații urmăreau vestimentația actorilor ca să știe ultima modă în materie de costume și veneau să vadă o femeie frumoasă. Pentru că, pe vremea cînd am intrat eu în teatru, trebuia să ai o ținută deosebită, să fii frumos, ca să fii acceptat. Ne dezbrăcau pînă la slip să vadă cum arătăm. Acum, teatrul modern înseamnă scena cît mai goală și actorii cît mai dezgoliți. Nu mai există plăcerea bărbatului să descopere frumuseața femeii: femeile sînt dezbrăcate și pe stradă, și la teatru. Iar cu varianta asta eu nu pot să fiu de acord”, opinează Roșioru.
Și diferența dintre publicul din sală era imensă. în anii ’50- ’60, actorii jucau cinci zile pe săptămînă, cîteodată și cu spectacole la matineu. Cu toate acestea, sălile erau mereu pline. în vremea aceea nu exista concurența televiziunii, iar biletul la teatru costa cam tot cît unul la cinematograf. Sindicatele din oraș au contribuit masiv la bunăstarea actorilor și a teatrului, aducînd muncitorii la spectacole. Dar cei mai fideli spectatori erau membrii comunității evreiești din Bacău, aceștia fiind incluși de actor în marele public al teatrului. Nicolae Roșioru își amintește cu plăcere că printre marii actori care au jucat pe scena teatrului din Bacău a fost George Constantin, care a debutat în 1954. Și Florin Piersic a debutat în teatru pe scena din Bacău, în 1961, după care, la scurtă vreme, s-a transferat la Piatra Neamț.

Anii ’70, perioada de glorie a Teatrului „Bacovia”

Perioada de glorie a teatrului băcăuan s-a consumat în anii ’70, cînd instituția a fost obligată să se autofinanțeze. Ca să supraviețuiască și să-și ia salariu, actorii se împărțiseră în trei trupe și plecau prin județ să susțină spectacole. Se întîmpla ca dimineața să joace într-o localitate, iar seara în altă parte. Atunci, mai toți locuitorii județului s-au bucurat că au putut vedea o piesă de teatru, lucru care acum nu se mai întîmplă. O piesă se juca și în cîte 20 – 30 de spectacole, iar într-o stagiune nu exista să nu fie cel puțin 7-8 premiere.
Amintiri foarte plăcute păstrează în special de la turneele cu vagonul, prin țară. „Timp de două sau trei luni, cît dura turneul, viața noastră se muta în vagon. Teatrul închiria unul-două vagoane de la București, în care era restaurant, cușete de dormit și unul pentru recuzită. Erau cele mai frumoase clipe. Să zicem că azi aveam spectacol la Adjud, iar după ce jucam, plecam spre următoarea destinație. Cîștigam foarte bine în turneele cu vagonul și ne permiteam să mergem la cele mai scumpe restaurante. Petreceam pînă noaptea tîrziu, iar a doua zi jucam iar”, povestește, fascinat, decanul de vîrstă al actorilor.
Din cei 78 de ani de viață, Nicolae Roșioru a petrecut 60 de ani în teatru. A întruchipat peste 250 de personaje, în cele mai diverse personaje. A lipsit de pe scenă doar un an, după ce a ieșit la pensie, dar spune că nu a rezistat prea mult departe. „Cît timp am să mai fiu lucid și conștient, am să continui să joc. Teatrul este viața mea”, încheie Nicolae Roșioru. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!