~3 min lectură 0 comentarii

SENTINȚĂ: Laurențiu Isvoranu, liderul unui sindicat din DGASPC Bacău, arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul de amenințare și distrugere

Redacția Ziarul de Bacău

Tribunalul Bacău a decis, azi, arestarea preventivă a lui Laurențiu Isvoranu, liderul unui sindicat din cadrul DGASPC. Soția lui este cercetată sub control judiciar, în dosarul incendierilor și amenințărilor cu moartea la adresa președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și a directorului general DGASPC, Cristian Codreanu.

Într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a anunțat măsurile dispuse în legătură cu incendierea unor autoturisme aparţinând DGASPC Bacău.

„Prin ordonanța din data de 13.12.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus punerea în mişcare a acțiunii penale față de doi inculpaţi, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea a două infracţiuni de distrugere şi patru infracțiuni de ultraj, respectiv pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la ultraj”, se arată în comunicat.

Citiți și EXCLUSIV! Președintele Consiliului Județean Bacău și familia lui, amenințați cu moartea: „Am amplasat bomba!”

În sarcina primului inculpat s-a reţinut că în noaptea de 02.09.2022 , respectiv 16.09.2022 ar fi incendiat în total zece autovehicule aparţinând D.G.A.S.P.C. Bacău, iar în cursul zilelor de 29.09.2022, 10.11.2022 şi 16.11.2022 ar fi adresat telefonic ameninţări, în patru rânduri, directorului D.G.A.S.P.C. şi preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, vizându-i pe aceștia şi familiile acestora, în scopul obținerii demisiei, respectiv a demiterii celui dintâi.

De asemenea, în sarcina inculpatei cercetate pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la ultraj s-a reținut că ar fi achiziţionat un cod de reîncărcare şi două cartele SIM, codul de reîncărcare fiind ulterior folosit pentru încărcarea numărului de telefon prin intermediul căruia autorul, soțul acesteia, ar fi comis infracțiunile de ultraj din zilele de 10.11.2022 şi 16.11.2022, aspecte cunoscute de aceasta.

În data de 14.12.2022, procurorul a propus Judecătoriei Bacău arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârșirea a două infracţiuni de distrugere şi patru infracţiuni de ultraj. De asemenea. la aceeaşi dată, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la ultraj.

Cercetările în cauză au fost efectuate cu sprijin de specialitate din partea L.G.P.R.. prin structurile centrale şi locale(Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău), I.G.S.U. şi D.0.S./B.O.S. Bacău .

Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție.

  • sursa: comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.