• ori de cîte ori se îmbată, un tînăr din Traian se automutilează
Pentru Maricel Tismănaru, în vîrstă de 26 de ani, din comuna Traian, euforia beției se manifestă de multă vreme într-un mod ciudat. Imediat cum dă peste cap cîteva pahare de alcool, tînărul simte nevoia să vadă cum curge propriul sînge. Maricel nu se dă în lături să-și cresteze abdomenul cu lama. Ultima senzație tare de acest fel a gustat-o luni seară, cînd, după ce a „lichidat” cinci litri de bere, Maricel a luat lama și și-a făcut din nou tăieturi adînci pe abdomen. „După ce beau devin foarte vesel, dar un fel de veselie mai ciudată. Nu mă apuc de cîntat și dansat, dar nu știu ce mă apucă să mă tai cu lama. Nu mi-e teamă. Abia după ce mă trezesc din beție mi se face frică de ce am făcut. Pînă acum m-am tăiat pe burtă de patru ori”, povestește Maricel de pe patul de spital. După ce și-a brăzdat de cîteva ori abdomenul în jurul buricului, tînărul aflat încă sub influența băuturilor alcoolice și a euforiei declanșate de ciudatul obicei și-a înfășurat abdomenul cu un prosop și s-a culcat. Ieri dimineață, din cauza pierderii masive de sînge, Maricel s-a simțit rău și a cerut ajutorul medicilor. El a fost internat în secția Chirurgie, unde îi sînt îngrijite rănile provocate cu propria mînă. Maricel Tismănaru se roagă tot timpul de asistente să-i facă injecțiile cît mai ușor posibil, pentru că durerea lor i se pare greu de suportat. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns