Două persoane au decedat iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs duminică la Timişul de Sus în judeţul Braşov pe DN 1.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, intervenţia a fost deosebit de dificilă deoarece unul dintre cele două autoturisme implicate în accident s-a răsturnat şi a fost nevoie de descarcerare.
Patru maşini SMURD şi două ambulanţe au acordat primul ajutor la locul accidentului şi au transportat răniţii la Spitalul clinic judeţean de urgenţă din Braşov.
Circulaţia se desfăşoară cu dificultate în zonă pe un singur sens deoarece poliţia cercetează cauzele accidentului.
La volanul masinii care se presupune ca ar fi provocat accidentul se afla Serban Huidu, de la Cronica Carcotasilor.
Lasă un răspuns