Pentru a permite realizarea unor lucrări specifice la rețeaua de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale vineri, 10 mai, între orele 08.00 – 20.00, în cartierul Șerbănești, din municipiul Bacău, și în localitățile Traian, Letea Veche și Holt.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, estimată a se face în jurul orei 20.00, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere. (sursa: comunicat de presă).
Lasă un răspuns