În perioada 02-03.06.2011, la sediul Penitenciarului Bacău, a avut loc o sesiune de diseminare a informaţiilor din cadrul Proiectului „Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”.
Proiectul este derulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România şi finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. În cadrul acestui proiect se va implementa un instrument de managment al calităţii -Cadrul comun de evaluare(CAF)- care va avea ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a activităţii de penitenciar printr-o mai bună comunicare cu societatea civilă.
Acest instrument aplicat pe scară largă în Uniunea Europeană se adresează oricărei organizaţii care doreşte să-şi îmbunătăţească activitatea şi să-şi eficientizeze rezultatele obţinute şi poate fi implementat în toate domeniile sectorului public, atât la nivelul administraţiei publice centrale cât şi la nivel local. Prin CAF se pot identifica aspecte favorabile şi nefavorabile din cadrul instituţiei evaluate, acestea reprezentând baza de pornire în stabilirea unei diagnoze instituţionale.
Se vor avea în vedere o evaluare curentă a activităţii precum şi modalităţi de îmbunătăţire a diferitelor procese specifice activităţii de penitenciar. CAF se doreşte a fi înţeles, asimilat şi aplicat în penitenciar având la bază 9 criterii: nivelul de conducere, strategie şi planificare, resurse umane, parteneriate şi resurse, procese, rezultate privind beneficiarii, rezultate privind personalul, rezultate privind societatea şi rezultate privind performanţele.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor împreună cu alte 6 penitenciare au implementat deja acest model de managment al calităţii urmând ca toate celelalte penitenciare din România sa le urmeze exemplul.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.