„Șezătoarea Românească” de la Măgura, o acțiune încărcată de emoție

Redacția Ziarul de Bacău

Ajunsă la a treia ediție, „Șezătoarea Românească” organizată de Școala „Emil Brăescu” din Măgura a făcut ca sala clubului Arena 2011 să se umple la refuz. Publicul, format din părinți și bunici, a vibrat la unison cu elevii și profesorii ce realizau spectacolul. Și a fost câte ceva din toate tradițiile românești: dans popular, cimilituri de șezătoare, «vorbe», prezentare de port național românesc, cor de colinde și melodii populare, Corul Bunicuțelor, ba chiar și un teatru popular, un fel de vicleim, dar pe textul poeziei „Noaptea Sf. Andrii”, de Vasile Alecsandri. A rezultat un spectacol emoționant. „Este o onoare să vă avem printre noi și ne bucurăm dacă v-a plăcut. Colectivul nostru de profesori și elevi a muncit foarte mult pentru această reprezentație. Vă așteptăm și în 2014” – a spus la final Mariana Dumencu, directorul Școlii „Emil Brăescu”.

Printre spectatori au fost primarul Constantin Trăistaru și preotul Radu Florin Grigoraș. „Așa trebuie să fie, ca Școala, Biserica și Primăria să formeze un tot” – au fost de părere mai mulți privitori, între care Ramona Radu, directorul Arena 2011 și gazda manifestării.

La anul se dorește o Șezătoare și mai și, cu invitați din alte regiuni ale țării și din Basarabia. După spectacol, a fost o masă cu bunătăți de post pentru toată lumea, la care au contribuit toate femeile din sat, însă nu înainte ca pr. Grigoraș să binecuvânteze mâncarea, iar toată lumea să spună în cor, cu osârdie, „Tatăl Nostru”. Că fiecare gospodină a făcut „manevre” pentru a-i fi lăudate bucatele asta ține tot de vechea tradiție românească, întregind frumosul moment. (P.K.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. T
    Tabacaru Dumitru
    9 decembrie 2013, 08:11
    0

    Felicitari organizatorilor :primarului,profesorilor,preotului dar si participantilor !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.