Memoria colectiva a timpului romanesc scoate la rampa, in aceste zile, una din legendele stravechi ce parea sortita uitarii. Despre intimplari neverosimile petrecute in Tara lui Papura Voda, cind fiecare facea ce voia, ce-l taia si dupa cum il taia capul, fara a se teme de minia si pedeapsa atot-stapinitorului ori de ocara celor din jur. In dispretul legii si al bunului simt, ocrotit de un stapin mult prea ingaduitor, orb si surd. In limbaj actual, faptul ar putea fi numit Sfidarea blonda. De care avem parte de aproape o luna de zile si in care un slujbas cu demnitate inalta la Curtea Guvernarii isi devoaleaza in public aroganta, obraznicia, tupeul, insubordonarea, reusind doar sa-si dovedeasca puternicele legaturi paranormale cu notoriul inaintas ramas in istorie, in tentativa de a-si demonstra sie insesi, si deopotriva celorlalti, ca este victima, nicidecum vinovatul. Pre numele ei, Elena Udrea, ministrul Turismului, suspectata ca si-ar fi bagat miinile pina la coate, nu doar pina la incheieturile palmei, in haznaua cu bani publici a institutiei pe care o pastoreste. Ceea ce trebuie sa lamureasca, pina una-alta, comisia parlamentara de ancheta constituita special in acest scop si alcatuita din deputati-colegi ai doamnei traseiste politice, dupa cum i-a fost parcursul de pina acum. Pina atunci avem parte de supozitii, pe care distinsa impricinata le respinge in formule adaptate, oferindu-ne adevarate show-uri de top pe la mai toate posturile noastre de televiziune. Sa recunoastem, insa: vivacitatea si causticitatea replicilor si a interpretarilor contribuie din plin la reabilitarea speciei blondine purtatoare de fusta. Si trebuie sa o spunem cu admiratie nedisimulata si fara urma de malitiozitate: se bazeaza personajul! Doar ca modalitatile pe care si le-a ales pentru a-si demonstra ingenuitatea in materie de gestiune financiara a resurselor (de altfel generoase) in conditii de criza nu au mai nimic in comun cu decenta si responsabilitatea. Seamana de la o posta a libertinaj preambalat, dupa regula „cea mai buna aparare este atacul”. Fara menajamente si elegante desuete. Asadar: se bazeaza fata! Pe ce? Pai, se cam stie. Ori se poate deduce. Pe tacerea incurajatoare a partidului si liderului sau ocupanti temporari ai palatului Victoria, de la care nu ne-a parvenit nici un fel de opinie, pro sau contra, vizavi de ispravile fiicei (ne)ascultatoare; ca si pe mesajele mute, codificate, emise dinspre Cotroceni. Cu asemenea proptele cum sa te clatini sub asediul plin de maniere al colegilor de Camera?
Dar cazul Elena Udrea, cu necunoscutele si cunoscutele lui, readuce in prim-planul atentiei o stare de fapt definitorie a politicilor romanesti de dupa decembrie ’89: abuzul de putere si de influenta al personajelor de top, fie ca se afla, sau nu, la guvernare si pentru care legea exista doar in masura in care ii serveste interesele. Nimeni nu e mai presus de lege ramine, astfel, nu o norma si un principiu de drept, ci un simplu slogan cu care este tinuta in ascultare si teama gloata. E suficient sa ne raportam la cazul pus in discutie.
o zicala spune ca, ce poate face o femeie cu nurii ei (!), nu poate sa faca o mie de barbati cu mintea lor ;Si fereasca Domnu; sa fim condusi cu… nurii femeii si nu cu mintea barbatilor . Apropo, cum ramine cu traistele moldovenesti,le omologam ca brend romanesc?