~2 min lectură 6 comentarii

Shaorma cu carne expirată în Bacău. Protecția Consumatorilor a amendat 10 unități de tip fast-food

Redacția Ziarul de Bacău

Unitățile fast-food, pizzeriile și shaormeriile au fost ținta controalelor inspectorilor de la Protecția Consumatorilor în această lună. Din păcate pentru consumatorii acestor produse, în urma controalelor la 20 de operatori economici, s-au întocmit 19 procese verbale pentru abaterile constatate. La nu mai puțin de trei unități de fast-food inspectorii au descoperit că la prepararea shaormei, angajații foloseau carne de pui și vită expirată. „În urma controalelor, au fost retrase de la comercializare 14 kilograme de carne expirată”, a declarat directorul Protecției Consumatorilor Bacău, Alin Năstase.

Acestea nu sunt singurele abateri constatate de inspectori, ci și faptul că lipseau etichetele cu data fabricației , elemente de identificare a produselor sau informații privind ingredientele cu potențial alergen. Valoarea amenzilor a fost de 37.000 de lei.

Legislația îi împiedică pe inspectori să facă publice numele shaormeriilor

În cazuri de acest gen, lumea este mereu nemulțumită de faptul ca OJPC nu face publice numele unităților economice care comercializează produse expirate. Din  păcate, legislația actuală nu permite furnizarea numelor firmelor care au fost găsite cu ilegalități, deși „la acest moment există o propunere legislativă în acest sens, care deocamdată nu s-a concretizat”, a adăugat Alin Năstase.

Luna trecută, o familie din București a ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce a consumat produse de la o shaormerie. Din păcate, băiețelul a decedat, iar probele au fost luate prea târziu de la fast-food-ul în cauză pentru a afla ce anume a provocat toxiinfecția.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ion
    8 iunie 2018, 12:32
    0

    Care sunt fast food-urile ?

  2. V
    Vlad
    9 iunie 2018, 05:33
    0

    Ba voi sunteți sănătoși la cap? Deci voi nu faceți public numele mizerabililor care îmbolnăvesc lumea ca să facă bani și pe sănătatea altora…
    Faceti-i vedete, să vadă atunci sancțiune, nu amenzi… Își bat joc de noi și voi îi cocoloșiți… Rușine!

    1. r
      ramma
      9 iunie 2018, 11:37 răspuns pentru @Vlad
      0

      revenim cu informatii ! E mitingul psd!

  3. A
    Alexandru Alexandru
    9 iunie 2018, 11:35
    0

    Alin Nastase sau oricine stie despre cine e vorba, va rog lasati un comentariu cu numele acestor afaceri de succes pe spatele nostru ! Ganditi va ca un memebru al familiei voastre poate intr-un moment de dezinteres, mananca chestiile alea si crapa !

  4. C
    Consumator
    9 iunie 2018, 13:04
    0

    Cel mai probabil e vorba de pxxx xxx, ixxx, vxxx…daca patronii citesc articolul ar putea posta rezultatul controalelor aici sa dovedeasca contrariul. Daca mai cunoasteti unitati, postati reply si asteptam managerii cu lamuriri. ne adaptam daca nu ne permite legislatia

    – comentariu cenzurat

  5. Z
    Zumzum
    10 iunie 2018, 07:36
    0

    10 unitati?E clar,inseamna ca nu trebuie sa mai consumam asa ceva,indiferent de unde.Mai bine iti iei tu carne proaspata si iti faci acasa un gratar.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.