Un bărbat din comuna Gura Văii a ajuns ieri noapte în spatele gratiilor, după ce cu cîteva ore înainte își omorîse singurul fiu. Vasile Găman, de 56 de ani, și fiul său, Ciprian, de 26 de ani, locuiau împreună sub același acoperiș, iar sîmbătă au hotărît să taie porcul. Așa cum se obișnuiește în asemenea ocazii, cei doi și-au tot udat gîturile toată ziua, astfel că spre seară erau serios aghezmuiți. La un moment dat, Găman și fiul său au început să se certe, timp în care tatăl a pus mîna pe cuțitul cu care spintecase porcul și l-a lovit o singură dată pe fiul său, drept în inimă. Întîmplarea a fost văzută de o vecină, care a chemat imediat mașina Salvării, însă era prea tîrziu, pentru că tînărul murise. Ieri noaptea, după cîteva ore de audieri, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău au emis pe numele lui Vasile Găman un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, sub acuzația de omor. (Fl. CRĂCIUN)
Și-a înjunghiat fiul cu cuțitul de spintecat porcul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.