Și aici ce-i de făcut?

O tânără cu aspect adolescentin, preocupată să se arate respectuoasă și optimistă, atentă peste măsură la aparențe, cântărește din ochi publicul ce se adună în sala librăriei pentru evenimentul ce tocmai trebuie să-nceapă. Este Diana Ursachi, o fostă elevă a Colegiului „Ferdinand I”, revenită la matcă după studii în străinătate, călătorii în țări exotice și experiențe interculturale doar pe jumătate mărturisite. A scris o carte: „Și acolo ce-o să faci?” Un ghid de „studii, burse & joburi în străinătate”, punându-și lângă semnătura de pe copertă trei litere: „MBA”. Este primul semn de nesiguranță interioară, de frustrare. Sau poate este semnul unui transfer de identitate care se legitimează cu o patalama și care o face să nu semneze dedicațiile de pe propria ei carte decât cu un cuvânt neutru – „autoarea” – de parcă s-ar teme de o asemenea… dezvăluire! „După șase ani de locuit în Occident și după un număr de călătorii în locuri exotice” (ca să o citez cât mai exact), recunoaște că nu există meleaguri „în care câinii au doar covrigi în coadă”. Este mărturisirea unui tânăr al României de astăzi care a trăit direct și intens visul evadării dintr-o societate care părea că nu-i lasă vreo șansă de evoluție pozitivă. În final, a descoperit că împlinirea individuală este posibilă doar „acasă”. A revenit pentru a povesti generației sale (și celor mai tineri ca ea) prin ce a trecut, ce a câștigat și ce-a pierdut în lunga sa călătorie inițiatică. Chiar dacă nu o spune direct (și nu semnează în clar „declarația”), totul se reduce la cât de permeabil ești la statutul de „venetic” într-o comunitate străină.

Nu mi-am propus câtuși de puțin să recenzez cartea Dianei Ursachi. Paginile scrise de ea m-au dus cu gândul la miile de liceeni care visează la statutul de studenți în străinătate, la familiile distruse după ce unii membri ai lor au plecat la muncă în lume, la toți cei care nu mai cred în țara numită România. În săptămânile din urmă, fluxurile de știri internaționale abundă în declarații ale unor politicieni britanici, olandezi sau francezi care propun interdicții privind libera circulație în Uniunea Europeană a românilor și bulgarilor. Comunitățile din Vest nu par foarte fericite să ne primească în sânul lor cu brațele deschise. Interesele economice și politice occidentale nu sunt aceleași cu ale noastre și nici nu suntem parte egală la masa negocierilor. Marele regizor rus Nikita Mihalkov declara, într-un interviu acordat presei europene, că „tot ce-au spus sovieticii despre comunism a fost o mare minciună; însă tot ce-au spus aceiași sovietici despre Occident este un mare adevăr!”… Umor negru și multă experiență de viată conține această declarație… Mihalkov, de pe postamentul său irefutabil, își permite o asemenea sentință dură. Pentru cei aflați la început de drum rămâne doar dreptul de a experimenta pe propria lor piele visul capitalist și civilizația consumistă. Împlinirile fragmentare și dezamăgirile profunde sunt experiențe individuale, asimilate doar în măsura în care individul este conștient de țintele sale. Te naști dintr-un aluat cultural unic și rămâi, până la finalul inexorabil, legat de acele rădăcini. Altfel vei naufragia într-o utopie fără vreun orizont, unde cel de pe locul doi este primul ratat.
Ștefan RADU