Și cînd e bine este rău?!

Ștefan RADU

O nouă temă de dezbatere dă frîu liber creatorilor de scenarii apocaliptice: crearea unei comunități de informații în România. Subiectul a stat la hibernare timp de vreo șase-șapte ani, încă de pe vremea în care fostul președinte Emil Constantinescu a lansat o asemenea ideea. Ea nu este o invenție românească și nici măcar americană. într-o formă sau alta, asemenea „cluburi selecte ale spionilor și contraspionilor” funcționează în structurile unora dintre cele mai evoluate democrații occidentale. înființarea acestor „comunități” – termen care în limba română poate avea conotații nu tocmai fericite – a fost cerută de realitățile lumii contemporane. Nevoia de coordonare (nu subordonare!) unitară și de exploatare eficientă a informațiilor de care dispune, la un moment dat, administrația unui stat a impus necesitatea unei asemenea structuri. La noi, vreme de 15 ani, obsesia fostei Securități ceaușiste ne-a făcut să inventăm fel de fel de instituții care să „sune” diferit decît erau în realitate. Specialiștii în domeniul informațiilor, analiștii, jurnaliștii și alte voci autorizate s-au temut, în mod constant, să pună în discuție principala temă de dezbatere: „Avem sau nu avem nevoie de servicii de informații?” întrebarea este retorică, însă ea generează altele extrem de concrete și rămase fără răspuns. Orice minte rațională va spune „Da! Avem nevoie de asemenea structuri.” Și imediat urmează „Dar…”, adică începe nebunia contradicțiilor obsesive. Chiar și cînd este bine pare să fie rău… Spectrul fostei Securități blochează orice analiză serioasă. Am impresia, uneori, că, la noi, meseria de ofițer de informații este mai periculoasă în relația cu românii decît cu spionii străini sau cu teroriștii… Serviciile speciale sînt tratate ca instituții adverse, nicidecum ca elemente ale sistemului de siguranță națională. Am ajuns în situația în care americanii decorează ofițeri de-ai noștri, CIA aduce cele mai înalte onoruri șefului SRI, Radu Timofte, iar la București aproape că se cere desființarea acestui serviciu. Președinția Franței îi acordă dlui Timofte una dintre cele mai împortante decorații, iar un coleg jurnalist declară că are îndoieli asupra coeficientului de inteligență al celor care lucrează în serviciile speciale românești.

în general, despre serviciile secrete nu ar trebui să citim prin ziare. Că de-aia sînt secrete! Ele trebuie să aibă rezultate și-atît! Felicitările și sancțiunile se primesc „în plic”, discret, „în cadru restrîns”, fără consemnări pentru posteritate. De asemenea, ca oricare alte instituții, trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție. A pune ștampila Securității pe activitatea unor ofițeri tineri, care de-abia deslușeau buchea cărții pe vremea cînd poliția politică a lui Ceaușescu își făcea de cap, înseamnă rea-credință. Am impresia că serviciile speciale sînt atacate de pe acestă platformă doar pentru că alte „belele” nu li se pot reproșa. Mai ales de cînd SRI a introdus în strategia sa culegerea de informații despre marea corupție, despre devalizarea economiei naționale, depre structurile politico-mafiote care au acaparat regiuni întregi din această țară, au început atacuri concertate asupra acestei instituții. Dacă a fost ascultat, cu mandat legal, telefonul unui escroc ajuns parlamentar, imediat s-au găsit cîțiva care să strige că avem de-a face cu poliția politică. Păi ce-ar trebui?! Să fie lăsați hoții cu imunitate să zburde prin economia românească? Grupuri politico-mafiote (pe care băcăuanii le cunosc, poate, cel mai bine…) au pus „tunurile” pe SRI, SIE, serviciul celor de la Interne și pe orice altă structură care le strică afacerile necurate. Asemenea „găști” dispun de bani, de oameni infiltrați în Justiție, au ziariști cumpărați și trusturi de presă „vasale”, chiar și unele organizații civice se bucură de sponsorizările lor. în asemenea condiții pe cine să credem? Mi se pare mult prea puțin să tot repetăm sloganul cu Securitatea fără a ajunge la cazuri concrete, la situații care să dovedească fără tăgadă că serviciile speciale românești sînt nocive pentru democrația fragilă în care trăim. Crearea unei comunități de informații bine structurată, pe baza unei legi gîndită în parametrii democrației europene occidentale (doar într-acolo ne îndreptăm, nu?), ar rezolva „fisurile” de care profită acum mafioții gălăgioși, profitori de pe urma obsesiei securiste colective. Cine și cum va conduce o astfel de structură coordonatoare este o chestiune pe care întreaga clasă politică are datoria să o rezolve din perspectiva viitorului și nu a interesului meschin de grup. Ar fi păcat să aruncăm la rîpă și copilul (deștept și sănătos) odată cu apa murdară a istoriei noastre recente. noi, vreme de 15 ani, obsesia fostei Securități ceaușiste ne-a făcut să inventăm fel de fel de instituții care să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!