Și marți, și 13!

Cu sau fără ciorbă de potroace, suntem forțați să plonjăm în realitatea economică a noului an care după ce că e 13, a început și marțea!

Dacă ar fi să ne luăm după entuziaștii noștri guvernanți, viitorul pare liniștit. Nu vom suferi de prea mult belșug, dar nici rău nu o vom duce. Îmi vine să întreb precum Moromete: „Pe ce vă bazați, domnilor?”… Dinspre restul lumii vin semnale contrare. Mai întâi, celebrul profesor Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, a declarat în prag de nou an că „Europa este, în 2013, principalul risc pentru economia mondială”.

Analiza se bazează pe faptul că politica de austeritate impusă de cancelarul german întregii Uniuni nu a dat roadele scontate, ba chiar a generat stagnare economică și o creștere semnificativă a dezechilibrelor bugetare. El atrage atenția că Spania și Grecia încă nu și-au rezolvat problemele structurale și că nu se întrevede vreo soluție viabilă și rapidă pentru aceste state. Stiglitz sugerează că strategiile americane ar fi mai eficiente. Asta în contextul în care Congresul SUA a dezbătut și aprobat (pe 31 decembrie, când tot românul era cu gândul la sarmale!) „legea compromisului fiscal”, un act normativ cu reale accente socialiste, menit să țină cheltuielile bugetare la nivelul ridicat din anul precedent și să introducă taxe noi pentru gospodăriile cu venituri, în 2012, de peste 450 de mii de dolari. Motivația acestor măsuri este nevoia de a stimula și asigura producția de bunuri și piețele de desfacere. Fără o creștere economică reală, oricâte reduceri bugetare ar face în Uniunea Europeană, spectrul revenirii recesiunii este incontestabil.

De fapt, chiar și Angela Merkel, în discursul de Anul Nou, a recunoscut (parțial!) eșecul strategiei sale. Ea le-a spus germanilor că în 2013 vor trebui să treacă peste clipe mult mai dificile. „Acest lucru nu trebuie să ne descurajeze, ci, din contră, să ne stimuleze. Avem nevoie de multă răbdare. Criza este încă departe să fie depășită.” Nici nu avea cum să susțină altceva câtă vreme statisticile arată că Germania va intra într-o scurtă recesiune încă din primul trimestru al acestui an…
După ce și Franța a anunțat că a scăzut drastic producția (din lipsa piețelor de desfacere), majoritatea analiștilor privesc îngrijorați către China, cel mai mare exportator, care poate intra într-un blocaj deoarece nu va mai avea pentru cine să producă.

Totul se reduce la nivelul investițiilor productive. După ce câteva decenii Occidentul s-a obișnuit să se îmbogățească doar din instrumente financiare speculative, în vreme ce munca a fost transferată în Asia săracă, iată că huzurul se răzbună: chinezii (ca și indienii, tailandezii și toți flămânzii lumii) își reevaluează capitalul numit „foță de muncă” și vor să trăiască mai bine. Britanicii, foștii stăpâni ai „imperiului în care nu apune soarele”, au învățat foarte repede această lecție. Așa se face că au respins toate propunerile Berlinului, și-au făcut propria lor strategie și astăzi sunt singurii din Europa care au raportat, la finalul lui 2012, o creștere semnificativă a producției industriale.

Indicele Markit (care măsoară evoluția „producției de fabrică”) a ajuns la 51,4, ceea ce înseamnă o creștere economică sustenabilă și pentru 2013. Regatul Unit dovedește, astfel, că își justifică atitudinea rebelă în cadrul Uniunii și cere – pe bună dreptate – mai multă atenție din partea celorlalți parteneri de pe continent. Poate ei vor fi cei care vor mai „îmblânzi” previziunile pesimiste pentru 2013…

Ștefan RADU