Vînători de ochii lumii
Bacăul nu duce lipsă de vînători înscriși în acte doar de ochii lumii sau pentru a se mîndri că fac parte dintr-o asociație. Din generoasa breaslă a pasionaților de vînătoare, ce numără peste o mie de membri în filiala Bacău a Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), o bună parte plătesc cotizația anuală și-și înnoiesc permisele fără a lua parte nici măcar la o singură partidă. Lipsa de timp, vîrsta sau dorința de a păstra arma moștenită de la părinți sau bunici sînt cîteva dintre explicațiile oferite de conducerea asociației pentru această situație. „în rîndul vînătorilor membrii în AJVPS, circa 20% nu participă la vînătoare”, ne-a declarat Gheorghe Vrînceanu, directorul AJVPS Bacău. O altă posibilă explicație ar fi, în opinia directorului Vrînceanu, faptul că cei trecuți de 80 de ani beneficiază de gratuitate, iar cei cu vîrste de peste 75 de ani plătesc 25% din taxe. „Aceștia doar vin și-și vizează permisul”, a mai zis Vrînceanu. Aceeași situație se înregistrează și la Asociația „Vînătorul și Pescarul Sportiv”, unde, deși nu s-a făcut o statististică, există vînători care nu au fost văzuți pe teren alături de colegii din asociație. „Avem și noi cazuri de asemenea vînători. Nu avem o explicație a acestei situații, pentru că unii plătesc cotizația la mai multe asociații din țară și nu putem ști ce face fiecare”, ne-a explicat Gheorghe Bută, directorul VPS Bacău. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.