~3 min lectură 0 comentarii

Și salariații asigurați pot solicita bilete în stațiunile de tratament

Redacția Ziarul de Bacău

Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău distribuie biletele de tratament pentru seria V din acest an. În total, pentru Bacău au fost alocate 336 de bilete de tratament, dintre care 323 de bilete alocate automat pe baza cererilor înregistrate la Casa de Pensii în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Bălțătești, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Govora, Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Moneasa, Olănești, Pucioasa, Nicolina, Sângeorz, Saturn, Sinaia, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Tg. Ocna, Techirghiol, Tușnad, Vatra Dornei etc.

even.bilete salariati

Diferența de 13 bilete se vor acorda la liber și sunt pentru stațiunile Bala, Bușteni, Moneasa, Sângeorz și Slănic Prahova. Data plecării este 21 iunie, ceea ce înseamnă că beneficiarii biletelor trebuie să le ridice până cel târziu în data de 17 iunie în baza cuponului de pensie din luna mai 2013 și a biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist. Interesant este că nu doar pensionarii au dreptul să solicite bilete de tratament, ci și salariații asigurați.

„În principiu, circa 20 la sută din totalul biletelor repartizate Casei de Pensii pot fi solicitate de către salariați”, a precizat Alina Dima, purtătorul de cuvânt al CJP Bacău. În cazul lor, se are în vedere dacă au mai beneficiat de astfel de bilete în ultimii doi ani, precum și nivelul câștigului salarial brut/soldei brute/venitului brut care constituie baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale. Pentru aceasta, trebuie să depună un dosar care să conțină o cerere, actul de identitate (copie), biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original) și adeverința de salariat. Pentru a beneficia de un astfel de bilet în stațiunile de tratament, salariatul va trebui să achite o anumită contribuție care diferă în funcție de situație. Astfel, salariatul care obține un câștig salarial brut mai mic decât salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat va plăti jumătate din prețul biletului.

Prețul întreg al biletului va fi plătit în situația în care nivelul câștigului salarial brut este mai mare decât salariul mediu brut pe economie. Biletele de tratament balnear se vor acorda individual, în limita numărului de locuri la tratament balnear finanțat din bugetul asigurărilor sociale de stat. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.