• Ștefan Șerbu, directorul de Drumuri Județene, spune că înainte de a pleca la drum șoferii trebuie să-și pună benzină suficientă, pentru că iarna mașina consumă o cantitate mai mare de carburanți
• indiferent cît de scurt este traseul pe care vreți să-l parcurgeți, îmbrăcați-vă gros
Circulația pe drumurile județene nu prezintă probleme deosebite în această perioadă, însă este bine ca șoferii să știe ce trebuie să facă pentru a evita neplăcerile. Ștefan Șerbu, directorul general al societății Drumuri Județene, precizează că pregătirea mașinii pentru iarnă este un factor decisiv în evitarea unor incidente nedorite. „Eu sînt pentru pregătirea mașinii de iarnă. Mă refer la o revizie tehnică amănunțită, care trebuie să includă verificarea frînelor, schimbul de ulei și vaselină, schimbarea curelelor, schimbarea antigelului, verificarea sistemelor de încălzire, dezaburire, gresarea încuietorilor, completarea vasului cu lichid pentru ștergerea parbrizului”. Pentru drumurile în afara localității este necesară existența unui săculeț cu nisip și a unei lopeți. În cazul în care drumul este acoperit de zăpadă lanțurile antiderapante sînt o condiție de bază pentru evitarea înzăpezirii. „Conducătorii auto ar trebui să fie atenți și la consumul de carburant, care este mai mare în timpul iernii cu aproximativ 20 la sută. Nu poți să-ți planifici un drum de o sută de kilometri cu șase – șapte litri de benzină în rezervor. Este necesară o marjă de siguranță care să permită atingerea destinației în condiții normele.
Consider că este important și modul în care te îmbraci. Chiar dacă este vorba de un drum scurt, de exemplu Bacău – Sascut, e recomandabil să te îmbraci de iarnă, pentru că nu se știe niciodată cînd ți se defectează mașina”, a atras atenția directorul Ștefan Șerbu.
Dacă în această iarnă absența viscolului a făcut ca incidentele pe drumurile județene să fie în număr foarte mic, în alte ierni lucrurile nu au stat la fel. Șoferi și pasageri rămași izolați în mașini înzăpezite au tremurat ore întregi pînă cînd au fost salvați de echipaje de la Drumuri sau de jandarmi. Reamintim despre cazul unui autobuz blocat în localitatea Spria, chiar în cursul iernii trecute. Autofrezele de la societatea Drumuri Județene și mașinile Jandarmeriei i-au scos pe ghinioniști din infernul zăpezii. Pentru a evita neplăceri similare, specialiștii vă recomandă să vă luați toate măsurile posibile, de la nisip, sare, lopățică, lanțuri antiderapante pînă la simpla evitare a unor manevre periculoase.
O soluție inedită pentru a nu rămîne înzăpeziți: folosirea cricului
Un episod interesant, care ar putea fi de folos unor conducători auto care au ghinionul de a rămîne înzăpeziți, ne-a fost relatat chiar de directorul Ștefan Șerbu: „Am avut o experiență de acest gen acum cinci -șase ani, între Dobreni și Roznov, în județul Neamț. Am derapat și am intrat cu fața mașinii într-un mal. Bineînțeles că nu am mai putut ieși, din cauza gheții și zăpezii. Mașina patina și riscam să rămîn acolo. Am scos cricul, am ridicat mașina, am așezat un preș de cauciuc sub una dintre roți și am procedat la fel și cu cealaltă roată. Cum preșurile au oferit aderența necesară, am reușit să plec cu bine”. Pățania v-am prezentat-o în ideea că, aflați într-o situație similară, ați putea proceda la fel, apoi să vă continuați drumul. E bine să știți cît mai multe trucuti care v-ar putea ajuta să ieșiți cu bine dintr-o situație, aparent, fără scăpare. (Codrin POP)
Lasă un răspuns