Mîine, 28 martie a.c., este primul termen al Adunării Generale a Acționarilor care trebuie să aprobe bilanțul pe anul 2002 la Societatea de Investiții Financiare Moldova. AGA de la Fostul Fond al Proprietății Private II are aceeași locație ca și în anii precedenți, adică Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor „Vasile Alecsandri”. Din experiențele anilor anteriori, se știe că numărul mare de acționari ai SIF face ca la primul termen să nu se poată întruni cvorumul necesar, adică două treimi din capitalul social. În aceste condiții, AGA se ține, de regulă, la al doilea termen, adică pe 29 martie a.c.
În acest an, AGA este mai tensionată ca în alți ani, pentru că se va pune în discuție deschis problema avalizărilor cu bucluc de pe vremea cînd șef al FPP era Corneliu Iacobov. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns