Săptămîna abia încheiată a fost una în care investitorii în acțiunile listate la Bursa de Valori București au obținut cîștiguri bune, în special de la companiile din domeniul financiar, sector de la care sînt așteptate rezultate financiare bune și în tot trimestrul al treilea al acestui an. „Cele mai lichide titluri – au observat brokerii de la KTD Invest – au fost blue-chips – urile bursei, iar dintre acestea s-au detașat Rompetrol Rafinare Constanța, Banca Transilvania, societățile de investiții financiare și Petrom”. Vedetele săptămînii au fost, însă, și de această dată SIF-urile. Cumpărătorii au avut un comportament agresiv și au acumulat pachete mari de acțiuni. în ședința de miercuri au fost realizate noi maxime istorice (cu excepția SIF Transilvania), pentru ca în următorele ședințe pînă la finalul săptămînii tendința să devină ușor negativă, ca urmare a apariției mai vizibile în piață a vînzătorilor. Cele mai tranzacționate au continuat să fie SIF Moldova și SIF Oltenia, urmate îndeaproape de SIF Banat-Crișana.
SIF Moldova a înregistrat tranzacții de 34,93 milioane lei (11,6% din totalul bursier), iar prețul minim atins a fost de 1,69 de lei, în timp ce prețul maxim a fost de 1,92 de lei (maxim istoric atins la deschiderea ședinței de miercuri). Prețul de referință al săptămînii a fost de 1,84 de lei/acțiune, asigurînd un cîștig săptămînal de 8,87%. SIF Moldova a ocupat locul al treilea în Top 5 – după valoarea totală a tranzacțiilor din această săptămînă, la o creștere de 9,47% a valorii acțiunii. Societatea din Bacău a ținut treează atenția investitorilor, care au preferat să cumpere la prețuri în creștere în trei din cele cinci zile ale săptămînii. Prețul de închidere, pe piața Regular a Bursei, a fost la un nou maxim istoric, de 1,85 de lei, pe 18 octombrie. A doua zi prețul a scăzut, dar s-a redresat în următoartea zi și a stagnat în ultima zi. Au fost rulate 18 milioane de acțiuni, în peste 2.000 de tranzacții. valoarea acțiunii a crescut, în ultimele 30 de zile cu peste 1%, iar de la începutul anului cu 31,45%. Astfel, cine a investit 100 de milioane atunci, are acum peste 131 de milioane de lei. valoarea de piață a societății s-a stabilizat, se pare la peste 955 de milioane de lei.
Pe piață au fost tranzacționate săptămîna trecută, dintre emitenții băcăuani, numai SIF Moldova, Aerostar Bacău și a reintrat la tranzacționare rafo Onești. Sofert a rămas în continuare suspendată, iar Robinete Indstriale oprită de la tranzacționare. Astfel, Aerostar a cunoscut două ședințe de tranzacționare, în numai patru tranzacții, în care valoarea acțiunii a rămas la același nivel, pe închidere, de patru lei. Această valoare este în scădere cu 13 procente față de începutul anului, iar valoarea de piață nu atinge 47 de milioane de lei. rafo, în schimb, a crescut într-o singură ședință cu alte 19 procente și a ajuns la 2,5 lei pe acțiune – la valoarea nominală.
De celelalte societăți băcăuane nu s-au interesat investitorii. Astfel, Sofert a rămas suspendată de la tranzacționare după ce acționarii ei au aprobat procedura falimentului, la valoarea de 0,0118 lei pe acțiune, din 4 octombrie, Uton Onești la 10 lei pe acțiune, de pe 5 august, iar Robinete Industriale Bacău rămîne, în continuare, oprită de la tranzacționare.
în această săptămînă, evoluția pieței va fi influențată de publicarea raportului de țară, de publicarea rezulatelor financiare pentru unii dintre emitenții listați la Bursă, de știrile referitoare la privatizarea BCR și, eventual, de datele noi despre impozitul pe cîștigul realizat de persoanele fizice pe piața de capital. (Petru DONE) pe 5 august, iar Robinete Industriale Bacău rămîne, în continuare, oprit
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.