Societatea de Investiții Moldova Bacău a publicat ieri, 17 august, Raportul de activitate al consiliului de administrație pentru primul semestru al anului. Raportul face referire la indicatorii specifici activității societății – valoarea unitară a activului net, situația acțiunilor pe piața de capital, dar și la îndeplinirea obiectivelor din programul de activitate – administrarea portofoliului de acțiuni, activitatea de investire-dezinvestire, situația economico-financiară, precum și la situația litigiior în care este angrenată societatea, în justiție. Conform acestor date, valoarea activului net a crescut față de 2004 cu aproape 2.000 de miliarde de lei vechi, iar profitul net pe acțiune a crescut cu 429 de lei. SIF Moldova avea, la jumătatea anului, un pachet de acțiuni în portofoliu în valoare nominală de 2.700 de miliarde de lei vechi și cu o valoare de piață de 6.400 de miliarde de lei, peste valoarea mediană a anului trecut. Performanța financiară a societății la 30 iunie 2005 este reflectată, înttre altele, și de profitul brut, de 535,5 milioane de lei, aproape dublu față de jumătatea anului trecut. Profitul net a ajuns la aproape 500 de milioane de lei, de 952 de lei pe acțiune, tot aproape dublu față de aceeași cotă a anului trecut. SIF Moldova „contabiliza” la jumătatea anului 224 de litigii, dintre care în 180 are calitatea de reclamant. Dintre acestea din urmă au fost soluționate 27, alte 153 fiind pe rol. Valoarea litigiilor este de aproape 98,5 miliarde de lei și circa 20 de milioane de dolari. Societatea din Bacău are, însă, și calitate de pîrît în 44 de dosare.
Asupra unor detalii din Raportul de activitate pe semestrul întîi al SIF Moldova vom reveni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.