Sinaxar ortodox: Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfînt
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Bernardin Realino
Duminică, 3 iulie
Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Iachint
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Apostol Toma
Sfinții Părinți, odinioară, fugeau mai întîi în pustie și se goleau de patimile lor nevoindu-se, fără planuri și programe personale, se lăsau în mîinile lui Dumnezeu, evitînd cinstirile și stăpînirile, chiar și cînd ajungeau la măsura sfințeniei. Numai atunci cînd Maica Biserică avea nevoie făceau ascultare de voia lui Dumnezeu și proslăveau numele Lui prin viața lor sfîntă. Adică deveneau donatori duhovnicești de sînge, după ce au cîștigat starea cea bună a sănătății duhovnicești în pustie, printr-o bună trăire duhovnicească și printr-o observare atentă și trează a învățăturii patristice.
în epoca noastră însă, mulți dintre noi, ispitți din păcate de dragostea lumească, ce nu are nici un sens duhovnicesc, mergem chipurile să facem binele, să dăm sînge, dar sîngele nostru este plin de microbi duhovnicești și vătămăm mai mult.
Dar dacă am fi trăit după Sfinții Părinți, am fi dobîndit toată sănătatea duhovnicească, pe care ar fi invidiat-o toți heterodocșii și astfel și-ar fi lăsat înșelăciunile lor bolnăvicioase și s-ar fi mîntuit fără de piedică. Aceasta deoarece ei acum nu se mai mișcă de tradiția noastră patristică, ci vor să vadă și continuitatea noastră patristică, înrudirea noastră adevărată cu Sfinții părinți.
în epoca noastră, din păcate, s-au înmulțit cuvintele și cărțile și s-au împuținat faptele de virtute, deoarece oamenii au fost influențați de duhul lumesc care urmărește numai cele ușoare și evită osteneala trupească. Adică cei mai mulți dintre noi preferă mai mult cititul și puțini sau deloc aplicarea în practică. Ne minunăm numai de sfinții atleți ai Bisericii noastre, fără să ne dăm seama cît s-au ostenit, deoarece nu ne-am ostenit ca să putem înțelege osteneala lor, ca să-i iubim și să ne nevoim cu mărime de suflet spre a-i imita. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.