~2 min lectură 4 comentarii

Simbata „Mosilor de vara”

Redacția Ziarul de Bacău

In aceasta zi de simbata, in Biserica Ortodoxa Romana se serbeaza Mosii de vara. Este o sarbatoare a celor morti care are loc in fiecare simbata dinaintea Rusaliilor. Ea continua pe durata a trei zile, inclusiv luni, 24mai, cind se va serba Sfinta Treime. Biserica Ortodoxa, a carei fundament este invatatura Mintuitorului Iisus Hristos, a pus momentele care au in centru comemorarea mortilor printre cele mai importante. Bogatii si saracii, fara nici o deosebire, se pregatesc, fiecare dupa puterea sa, cu mese, pachetele si daruri, pentru a le oferi „de sufletul raposatului”, cu nadejdea ca Dumnezeu ii va ierta celui adormit din pacatele savirsite in timpul vieti cu fapta, cu vorba sau cu gindul. Conform credintei crestine, cei ce mor impacati cu Dumnezeu si cu semenii lor, se unesc cu Mintuitorul Hristos, primul care a biruit moartea. Spre deosebire de alte religii, in crestinism, si cei vii si cei adormiti (morti) fac parte din Biserica lui Hristos. In afara colivei, colacului si vinului care se sfintesc si se impart in biserica, simbol al unitatii euharistice a celor doua lumi, au loc o suita de alte rituale si ceremoniale la cimitir si acasa, in fiecare familie crestina. Oamenii stiu ca potrivit invataturii de credinta, fiecare zi de simbata este dedicata amintirii mortilor, intrucit trupul lui Hristos s-a aflat in mormint in ziua de simbata si, asa cum se mentioneaza in Epistola a II-a a Sfintului Apostol Petru, S-a coborit la cei morti pentru a le vesti mintuirea. De aceea si reprezentarea iconografica a invierii Domnului Iisus infatiseaza pe Iisus coborit in iad, smulgind de acolo pe Adam si Eva si pe oamenii drepti ai Vechiului Testament.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    credinciosul...
    19 mai 2010, 19:44
    0

    Nu uitati..colacul pentru popa sa fie fara gaura iar acatistele si pomelnicele le puteti plati si in valuta.

  2. e
    eu si altii
    20 mai 2010, 14:58
    0

    Ti-au cerut cam mult sa te hirotoneasca si acum faci orice ca sa te razbuni. Dai dovada de multa intelepciune. Vezi sa nu faca pui si sa-ti creasca vreo plantatie in cutia aia goala pe care o tii pe gat. Cand simti ca ti s-a rupt apa si vrei sa feti, cheama personal specializat, pentru ca s-ar putea sa dai coltul si o sa-ti manance familia gaura de la colac. Tolomacule …

  3. p
    provincialul
    20 mai 2010, 17:55
    0

    Da…spaga pentru o parohie noua este de 4..5000 de euro..asta ca sa o stie tot poporul

  4. a
    ady
    22 mai 2010, 21:41
    0

    sunteti foarte cultivati si adanc inradacinati in studiu teologic ,voi cei ce comentati asemenea imperfectiuni in rubrica adresata culturii ,ramura de spiritualitate,iar cat priveste acest articol mi se pare mesaj simbol la trezirea celor care stau in regresie cu aducerea aminte a unor atat de mari sarbatori!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.