Cea mai titrată înotătoare a Bacăului, sportivă care zilele trecute a participat la un concurs internațional în Grecia, alături de alți doi componenți ai lotului olimpic român, a reușit să-și cumpere autoturismul pe care și-l dorea de mult timp. Este vorba de o Skoda Fabia Sedan, achitată încă de acum două săptămîni, pe care abia așteaptă să o conducă. „Mi-aș fi dorit să mi-o trimită de ziua mea (n.r., 24 noiembrie), dar timpul era prea scurt și am zis că e mai bine să-mi văd de antrenamente, mai ales că aveam și concurs care bătea la ușă. Oricum, la sfîrșitul acestei săptămîni o voi proba pentru că am de gînd să merg, împreună cu fratele meu, la castelul Peleș și la Poiana Brașov”, spune Simona. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns