În tradiția românilor primăvara se face curățenie generală. Resturile vegetale și lucrurile nefolositoare se aruncă sau se ard.
De regulă, luna curățeniei este aprilie, cînd natura reînviată trebuie curățită de nimicurile de peste an.
Mătușa UE a grăbit curățenia în ograda Guvernului pe motive de corigențe la unele materii de integrare. Președintele și premierul au încercat menținerea statu-qoului guvernamental, fiecare avînd pionii în acțiune pe tabla de șah a guvernării, dar la apostrofarea Occidentului au fost nevoiți la oarece curățenie subțire cu mască de cosmetizare.
Cele două palate se străduiesc din răsputeri să-și mențină echilibrul în atac și apărare. Pionii de sacrificiu au fost înlocuiți cu pionii otrăviți. Cum altfel poate fi interpretată trecerea lui Ioan Talpeș de la Preșidenție la Guvern, fără să mai vorbim de cunoștințele sale în ale Justiției?! A punctat și premierul prin dislocarea ocupantei postului prim de la instituția legată la ochi. Bombonelul Guvernului și-a mai tras o agenție națională pentru tineret și o autoritate națională pentru turism. Speranța Iliescului, de la fostele ape antedecembriste tulburi, a fost numită ministresă la reînființatul Minister al Mediului.
După zeci de ani privind disputa politico-istorică dacă România a fost, sau nu, o țară eminamente agrară, iată că fără șutul din partea UE ministerul puțin împușcatului Sîrbu și-a schimbat denumirea în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Adică să știe tot românul cu ce se ocupă această structură guvernamentală și să înțeleagă și viitorul luminos care îl așteaptă: înapoi la mămăligă.
Pentru ca șahul dintre cele două palate să nu ducă la o remiză de salon, Adrian vînătorul minune a pus de o Cancelarie, care alături de Secretariatul general al Guvernului reprezintă „stat în stat” sau, cum sugera Napoleon Bonaparte, „prima dintre egali”.
Pentru că scumpul nostru premier devine tot mai costisitor cu prea multele structuri, indiferent cum se numesc agenții sau autorități, ar trebui să nu se mai pronunțe asupra birocratismului, pentru că structura stufoasă după această remaniere nu-i mai dă dreptul la discuții în acest sens.
Se pare că printre consilieri dl. premier nu are și un pedagog, care i-ar fi amintit aforismul „lung e drumul prin percepte, scurt și simplu prin exemple!” De altfel, e greu de imaginat cum vor conlucra cele șapte persoane ce se vor ocupa cu integrarea României. Se vor călca pur și simplu pe picioare, iar în toamnă se va găsi scuza incoerenței acțiunilor, găsindu-se însă destui țapi ispășitori pentru a primi ciomege, eventual bobîrnace de la cei doi șefi de palate.
Opoziția tricefală PNL-PD, PRM se zbate în orgolii și nu reușește să-și îndeplinească misia. Moțiunile simple introduse au doar efectul unor focuri de paie care nu mai interesează pe alegător. România avea nevoie de o curățenie generală și nu de strîngerea unor gunoaie sub preș, peste care se va pulveriza un spray de trandafiri pentru poporeni.
Această bulibășală guvernamentală de primăvară nu folosește țării, dar nici guvernului supradimensionat. Președintele, dar mai ales premierul, ar trebui să ia seama că acolo, la Bruxelles, și aici, în țară, sînt mulți nemulțumiți. Să nu cumva să se transforme corigența în repetenție, pentru că am ajunge de rîsul curcilor vecinilor din sud. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns