În urmă cu 14 ani,,la Timișoara se declanșau ample mișcări protestatare ale tineretului universitar, căruia în scurt timp i s-au raliat elevii, muncitorii, populația întregului oraș. Erau primele manifestări de amploare anti-ceaușiste și anti-comuniste, ce aveau să se transforme, în numai cîteva zile, în Revoluția Română, cu deznodămîntul pe care și l-a dorit o întreagă națiune oprimată și strivită de regimul comunist totalitar. Faptele care au anticipat acest eveniment cu adînci conotații istorice și care aveau să prefigureze noi evoluții în destinele țării, continuă să constituie subiecte de discuții și interpretări nu doar pentru analiștii politici și toți cei interesați de cursul ulterior al evenimentelor. Care era starea de spirit a românilor înainte de decembrie ’89? Încercăm să dăm un prim-răspuns prin opiniile unui colaborator al ziarului nostru, pe care le consemnăm în continuare.
Evenimentele din decembrie 1989 nu m-au luat prin surprindere. Încă din primăvara acelui an am prevăzut căderea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului său politic, precum și necalificarea echipei de fotbal Steaua București într-o cupă europeană. Poate a fost premoniție, poate doar o vorbă de ciudă, pentru că nu-l mai puteam suporta pe dictator și nici nu agream echipa armatei.
Într-o zi de luni dimineața, la o șuetă cu mai tinerii colegi de muncă de la UJECOOP, în focul comentariilor la etapa fotbalistică de duminică am făcut afirmația în cauză. Operatorul de la xerox, mare microbist de fotbal, a propus să plece fiecare în biroul său pentru că ar fi imposibil ca din cinci oameni, cîți eram strînși în biroul respectiv, să nu fie măcar unul informator și ar fi de-ajuns ca să ne lege la Secu’. Și tot în acele zile, unul din lucrătorii Postului de radio „Europa Liberă” repeta cu insistență, mai în glumă, mai în serios: „Grăbiți Congresul, că vă moare realesul!”.
Nu sînt un nostalgic. Am avut chiar conflicte cu reprezentanții Puterii de-atunci în județ; mai întîi cu Alexandrina Găinușe, căreia i-am replicat în plenul Consiliului Popular al județului Bacău că omoară țăranii cu achiziții și contracte la produsele agro-alimentare, dar și cu Ioan Bogdan Băluță, căruia i-am replicat că este mai scump la tărîțe decît la făină pentru că nu îl interesa grîul care se scutura în spic, ci doar scurtimea paiului la recoltat cu combina, fapt pentru care am fost surghiunit la UJECOOP. Dar nici nu mă plîng de perioada ceaușistă, și asta pentru că am reușit să obțin nu mai puțin de trei licențe universitare, la care nici nu aș putea visa astăzi, cînd totul se cumpără și se vinde pe bani grei, cultivîndu-se non-valorile.
Dilema privind clarificarea și clasificarea lui Decembrie Roșu – spun Roșu din cauza miilor de victime ale acelor zile – este încă greu de descifrat întrucît există două forțe combatante: cei care s-au aflat în Piața Comitetului Central al PCR și au au profitat din plin de acest fapt, iar alții care nu au fost prezenți pe aici, din varii motive.
Istoria omenirii este plină de exemple privind soarta dictatorilor care au sfîrșit sub sabie, ghilotină sau glonț. În decembrie 1989 s-au desfășurat evenimente tragice în viața poporului nostru, acestea privindu-i pe toți, de la cuplul prezidențial la copiii înrolați în armată sau la cei ce s-au aflat în mijlocul evenimentelor. Iată de ce înclin să cred că în decembrie ’89 nu a fost revoluție, pentru că o revoluție presupune un program privind desfășurarea acesteia, în vederea unor schimbări calitative radicale în viața economică și socială a unui popor, ori, conform datelor statistice, România se află sub pragul indicatorilor statistici de la sfîrșitul acelui an. După cum susțin și că nu a fost nici lovitură de stat, care presupune acțiunea rapidă ce vizează răsturnarea regimului politic și preluarea prin forță a puterii.
Istoria va reține doar că în anul 1989 s-a destrămat blocul socialist, în România evenimentele au fost sîngeroase, iar dictatorul, împreună cu soția sau, au fost împușcați într-o unitate militară. Și, dacă nu a fost revoluție, bineînțeles că nu putem vorbi nici de revoluționari, ci de o masă de manevră la dispoziția unui actor cu microfon în balconul CC al PCR.
Analizînd anul revoluționar 1848 în Țările Române și vărsarea de sînge din decembrie 1989, care a culminat cu uciderea Ceaușeștilor în Sfînta noapte de Crăciun, nimeni nu-i va putea pune pe aceeași treaptă pe revoluționarii Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, alături de Dan Iosif – sfetnicul președintelui României și de ceilalți purtători de patalamale de revoluționari cu multele avantaje speciale pe care au știut să și le atragă. Și dacă lumea a trăit timp de peste 7 decenii în confuzia că în octombrie 1917 a avut loc o revoluție boșevică, astăzi fiind catalogată doar o revoluție de palat, atunci cînd evenimentele din decembrie ’89 la români se vor fi sedimentat, fumul propagandistic și orgoliile vor dispărea, adevărul va birui, dar fiind tardiv doar istoria va profita, consemnînd lapidar moartea unui dictator din cauza unor trădători, nereținînd aspecte tragic-comice cu picioare în ghips, sau fă-te că lucrezi etc. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns