Aproape toată suflarea României privește insistent spre Occident, aderarea la UE fiind așteptată ca o minune izbăvitoare de sărăcie, ca și cînd nemții sau franțuzii vor munci pentru noi, sau ne vom duce peste ei și vom acapara toate funcțiile cheie în economiile țărilor în cauză, eventual și unele posturi politice.
Că deocamdată anul integrării este nesigur, nu mai contează, noi să fim visători! Ei sînt doar practici. Și dacă tot nu facem față la pretențiile „absurde” ale îmbuibaților din Vest, stăm binișor cu gargara și cu „emanația” de acte normative pentru hăt-hăt, vom vedea noi pentru cînd!
Dacă tot nu ne putem alinia la productivitatea muncii, tehnologizare – cibernetizare, agricultură performantă, măcar să simulăm că sîntem în aceeași cadență la voință legislativă. Pățitul vînător din capul agriculturii românești, care recunoaște că situația agrară nu e roză, cu toate că este încununată de trandafiri, se străduiește totuși să emită ordine pentru un viitor incert, precum incert este și viitorul țăranului român.
Prin Ordinele nr. 170/2004 și 171/2004, specialiștii primului agricultor de asfalt, inspirîndu-se din legislația europeană, au însăilat norme veterinare privind sistemul de identificare și înregistrare a ovinelor și caprinelor. Neospecialiștii în cauză încearcă un concert de Vivaldi cu fanfara balaoacheșilor din Bacioi. Adică, confundă fermierul occidental cu sărăcimea satelor românești, uitînd că baba Marghioala sau moșul Ghiță nu dispun de aceleași condiții ca și Frantz sau Felipe.
Norocul alor noștri că actele normative în discuție devin obligatorii abia la 30.06.2006! Conform normelor instituite tuturor deținătorilor de animale, persoane fizice și juridice, chiar dacă deținerea este temporară, cum ar fi să cumperi un porc pentru sacrificare de Crăciun și vrei să-l mai ții o săptămînă-două undeva, la țară, cu hrană naturală, e musai să îndeplinești formalitățile impuse. Și nu sînt nici puține și la mîna orișicui, pentru că fiecare deținător de animale trebuie să țină un registru la zi, care conține informații privind codul de identificare, rasă, sex, data nașterii, data identificării, data tăierii, data morții, data vînzării (destinație, nume și adresa, cod de exploatație, data părăsirii exploatației, numărul mijlocului de transport), informații despre înlocuirea crotaliilor. Registrul trebuie păstrat minim cinci ani.
Badea Ion trebuie să-și exerseze memoria pentru că trebuie să furnizeze informații veterinarului: cui a vîndut sau cînd a sacrificat animalele în ultimii trei ani. Trebuie să mai știe că sistemul de identificare a porcului, oii sau caprei se numește crotalie auriculară, care este inscripționată cu acronimul AVSA, codul ISO, respectiv RO pentru România, urmat de 7 cifre grupate semantic, cu înălțimea de 5 mm, imprimarea să fie lizibilă prin tehnologie laser și imposibil de modificat. Locuitorii satelor trebuie să fie atenți, crotalia trebuie aplicată într-o poziție în care este ușor vizibilă de la distanță.
Păcat că nu s-a prevăzut să fie și fosforescentă, pentru situația în care turma se deplasează noaptea. Mai trebuia prevăzută și cu un semnalizator electronic în legătură cu un satelit geostaționar, în cazurile cînd vine ursul sau lupul la stînă, să fie depistați în vederea recuperării crotaliilor.
Specialiștii ministrului cu pricina, fiind foarte ocupați cu luna pădurilor și procurarea mieilor de Paști, neînregistrați, au lăsat în seama Agenției veterinare și pentru siguranța alimentelor să elaboreze norme veterinare privind numărul minim de controale ce trebuie efectuate și sancțiunile ce se vor aplica celor ce nu vor respecta toate cele privitoare la ovine, caprine și mai ales cele privind porcii, indiferent unde se află acum, sau după alegeri.
La carte, bade Ioane, căci pentru muncă nu mai e chef și nici poruncă! (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns