SIMPLE PĂRERI Legea scelerată

Hary CERNEȚ

Existența grupurilor de interese în viața economică, socială și culturală din România nu mai reprezintă un secret. Legea nr. 161/2003 privind combaterea actelor de corupție restrînge ipotetic aria de manifestare.

Actele normative adoptate de Guvernul României și de către Parlament ilustrează semnificativ existența grupurilor de interese. Proiectul Legii consilierului juridic a dospit multă vreme în Parlament, existînd încercări timide din partea unor reprezentanți ai acestei categorii de profesioniști pentru influențarea unor parlamentari în vederea adoptării unei legi moderne și atot-cuprinzătoare. Rezultatul a fost o lege scelerată, mai proastă decît vechiul act normativ privind oficiile juridice. Senatul a aprobat Legea nr. 514/2003 în ședința din 22 mai a.c., iar Camera Deputaților în data 4 noiembrie. Principala intervenție a consilierilor juridici viza posibilitatea de a-și înființa cabinete particulare și de a putea reprezenta în justiție persoane fizice și juridice, fără a fi legați de un contract de muncă. Nu a fost să fie așa, pentru că în Parlamentul României numărul consilierilor juridici este insignifiant față de cel al avocaților. Interesul de grup și-a spus cuvîntul pentru că, dacă solicitarea consilierilor juridici ar fi fost primită, aceasta făcea să se micșoreze „mălaiul” avocaților.

Legea în cauză, croită din parșivenie, se constituie într-o însăilare de nici două pagini de prevederi ce fac referiri generale la dreptul comun și Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat. Se pare că proiectul legii ar fi fost formulat de un individ cu handicap sever mental, fiindcă legea în cauză este incoerentă, fără nici un fel de logică. Astfel, capitolul II privind dobîndirea calității de consilier juridic, în cele 12 articole nu are măcar o singură frază privind încetarea și pierderea calității de consilier juridic.

Atunci cînd susțin că legea este criminală mă bazez pe faptul că juristul, la termenul general, este incompatibil cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate. Debutantul în profesie este obligat la o stagiatură de 2 ani, impunîndu-i-se aceleași condiții ca și avocatului debutant, legiuitorul pierzînd însă din vederea-i scurtă că stagiarul în cauză are doar un salariu de 2.800.000 de lei. Legea cuprinde și ambiguități, precum aceasta: „consilierul juridic răspunde juridic”. Sînt folosiți și termeni fără acoperire în practică, în sensul că pentru abaterile disciplinare patronii sau administratorii de societăți comerciale ce au consilieri juridici devin „autoritate disciplinară”.

Actul normativ în cauză prevede posibilitatea consilierilor juridici de a se asocia în structuri județene și, după caz, la nivel național, asociațiile profesionale avînd datoria să țină evidența consilierilor juridici și să o comunice prefecturilor, consiliilor județene, instanțelor judecătorești, organelor de urmărire penală și barourilor de avocați, neprevăzînd însă nimic despre consilierii juridici care nu se vor înscrie într-o asociație. Se creează astfel confuzia că juriștii înregimentați și cuprinși în evidențe depind de unitățile și structurile la care se trimit evidențele.

Se pune, firesc, întrebarea: ce se întîmplă cu un consilier juridic aflat în evidențele instanțelor judecătorești din Bacău, care reprezintă o instituție sau societate comercială în județul Prahova sau Teleorman?

Dacă nu ar fi parșivă, legea respectivă ar fi penibilă. Poate statutele asociațiilor ce se vor înființa, la fel ca și metodologiile privind aplicarea altor acte normative, vor adăuga, interpreta creator și estompa acest avorton legislativ monstruos.