Hary CERNEȚ
După buluceala din decembrie ’89, administrația publică centrală și locală au fost practic decapitate. Dubla nomenclatură de partid și de stat fie a fugit odată cu precipitarea evenimentelor de la București, fie a fost alungată, cu păruială sau fără, de la caz la caz.
Secretarii comitetelor și birourilor executive ale fostelor consilii populare au rămas în funcție, aceștia asigurînd continuitatea administrației publice locale. Din anul 1990 pînă în prezent acești funcționari cu gradul cel mai înalt la județe, orașe și comune, s-au bucurat în general de stabilitate, cu toate că indivizii sosiți cu pluta în administrația publică locală au încercat îndepărtarea din funcție a celor mai pregătiți și incomozi care nu au marșat la comanda de partid, ori s-a presupus că au făcut ochi dulci altor culori politice.
La atestarea pe funcție s-a desfășurat o luptă surdă între membrii comisiilor de atestare, între factorul politic și meseriașii din administrația publică județeană. Politicul a pierdut, toți cei 87 secretari rămînînd pe funcție.
Și după anul 2000 au fost încercări de culise politice în vederea înlăturării secretarilor ce nu păstrau cadența cu primarii sau prefectura județului. De astă dată a fost o luptă pe neve între funcționarii prefecturii, care voiau să cadă capete și funcționarii Consiliului județean, care îi apărau pe secretari, făcînd parte din același sistem al consiliilor locale. S-au implicat și unii parlamentari, tot cu substrat politic. Pierderea a fost infimă. Un singur secretar și-a pierdut postul, dar din cauza insuficienței studiilor.
Insolența politică, tracasarea și salariul nemotivant au făcut ca unii secretari să-și suspende relațiile de serviciu și să se bejenească prin cel Occident, unde practică munci necalificate dar cîștigă de 3-4 ori mai mult decît în funcția de liant în administrație, cum le place unora să îi numească atunci cînd nu le pot oferi nimic.
Potrivit art.85 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, secretarii comunelor și orașelor au 15 atribuții principale, din care mai sensibile sînt cele privind avizarea de legalitate a proiectelor de hotărîre și contrasemnarea hotărîrilor adoptate de consiliile locale, avizarea de legalitate a dispozițiilor primarului și unele activități notariale, acolo nu există notari publici.
Dacă atribuțiile secretarilor municipiilor, orașelor și comunelor s-ar reduce doar la cele prevăzute la art.85 alin.1 din lege, situația ar fi suportabilă, dar alin.3 din același articol prevede că secretarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege, sau însărcinări date de consiliul local ori de primar. Această prevedere din coada articolului îl cocoșează pe cel care vrea cu adevărat să-și facă meseria.
La municipii și orașe secretarii au în subordine direcții, servicii, birouri și compartimente, reușind să delege acestora din sarcinile prevăzute de alin.1 și 3 din articolul invocat. La comune, însă, unde aparatul funcționăresc este format din 5-7 persoane, munca secretarilor este copleșitoare.
Denumirea de cel mai înalt funcționar public din aparatul propriu al consiliului local este glumă față de sarcinile și responsabilitățile secretarului.
Subordonarea multiplă face imposibil un statut clar al secretarului. Prefectul îi controlează activitatea, fie din oficiu, fie la solicitarea primarului care are un dinte impotriva lui; Consiliul județean controlează activitatea de stare civilă; Direcția Muncii controlează modul de înscriere în carnetele de muncă; Centrul Militar controlează evidența tinerilor pentru recrutare și încorporare; Grupul județean de pompieri controlează activitatea de P.S.I.; Direcția de statistică solicită situații statistice; arhivele Statului controlează modul de păstrare a materialului arhivistic; Poliția solicită evidența tinerilor ce au împlinit 18 ani pentru listele de alegător și a celor de 14 ani pentru cartea de identitate; Instanțele de judecată și Parchetele de pe lîngă acestea solicită anchete sociale pentru completarea unor dosare etc., toate astea în afară de cele prevăzute enumerativ de legea administrației publice locale.
Consiliul local poate să-i solicite informații scrise, sau în ședință poate să îi stabilească sarcini. Și peste toate astea, secretarul răspunde și de soluționarea în termen a corespondenței zilnice, a problemelor repartizate de primar și de Registrul agricol. Dacă mai adăugăm ghionturile unor consilieri și ale primarului, care au legătură cu politica și rudeniile, și nu cu administrația, tabloul secretarului tot nu este suficient conturat, pentru că Legea nr.161/2003 îl obligă să-și completeze studiile universitare ale unei facultăți de drept.
Și peste toate, molima Legilor fondului funciar, funcționarul în cauză fiind secretarul comisiei comunale, la care se adaugă aplicarea Legii nr.10/2001 pentru că, practic, fără el administrația moare.
Funcție cu ștaif și muncă de rob, acesta este profilul secretarului care se respectă, respectîndu-i pe cetățenii ce freacă zilnic holurile primăriilor.
Lasă un răspuns