SUA și Occidentul european au cîștigat războiul economic în urma unui îndelungat și calculat război rece, bazat pe teroarea unui cataclism nuclear. Dezintegrarea blocului socialist a dus la prăbușirea sistemului bipolar de putere sovieto-american, aruncînd lumea într-o dezordine mondială. Impactul noii dezordini mondiale a dus la globalizarea terorii, care exploatează dereglarea sistemului mondial de ordine și securitate.
Orgoliul jandarmului mondial și neputința O.N.U. au amplificat opoziția ireductibilă dintre favorizații și dezavantajații planetei. Cauza principală este distribuirea inechitabilă a binefacerilor civilizației.
Globalizarea politică și militară a planetei nu poate duce decît la o globalizare a sărăciei și lipsurilor, dînd apă la moară grupărilor teroriste statale, care se vor uni și vor duce, în final, la globalizarea terorii.
Atacul militar împotriva unei țări în care există rețele de teroriști nu poate decapita grupările în cauză, ba, dimpotrivă, acestea își vor diversifica metodele de atac, avînd de suferit, pe lîngă agresor, și proprii concetățeni. Iugoslavia și Irakul sînt exemple de eșec ale războiului puterilor militare asupra unor popoare ce au culturi și tradiții care nu pot fi distruse cu bombe inteligente. Deocamdată, inteligența și dragostea de glie a omului planetei, oriunde s-ar afla el, nu poate fi suplinită de sofisticatele sicrie zburătoare, purtătoare de bombe ghidate electronic.
Militarii și bogații lumii ar trebui să înțeleagă, să identifice cauzele profunde care au dus la reactivarea terorismului și, mai ales, a cauzelor care au dus la organizarea și expansiunea extraordinară a acestuia. Extinderea sărăciei la nivel planetar nu poate duce decît la evoluții divergente, care mențin handicapul defavorizaților și, implicit, la terorism.
A încerca să facem din terorism vina unor comunități religioase sau a unor popoare, și a urmări exterminarea acestora prin masive acțiuni militare, oricît de dotat ar fi „jandarmul”, duce la o pistă greșită și rezultatele vor fi dezastruoase pentru părțile din conflict. Nu trebuie uitat că atacul militar aerian, naval și terestru, programat, așteptat și vizibil, devine insuficient în fața atacurilor teroriste în războaie nevăzute, fără combatanți, ci doar cu distrugeri și pierderi de vieți omenești, care de multe ori nu au implicare în atacul militar, decît poate apartenența la statul agresor sau aliat.
Politicienii și strategii militari nu au tras învățăminte că expedițiile militare nu mai au același efect înregistrat în războaiele convenționale.
A devenit tot mai sofisticată tehnica loviturilor militare combinate, dar s-au diversificat și formele de luptă și logistica teroriștilor. Este mult mai costisitor să bombardezi un convoi de cămile în Irak, pentru care îți trebuie un portavion, un avion de luptă, observații în teren, satelit de comunicații, față de un individ care îți plasează bomba în tren, muzeu sau cinematograf și o detonează de la zeci de kilometri cu un amărît de telefon mobil.
Trebuie să se țină cont și de impactul civilizațiilor, dar și de fanatismul religios, care-i împing pe combatanții din umbră la fapte pe care americanii și europenii greu le înțeleg.
Masacrul din Spania ar trebui să ducă la o reevaluare a implicațiilor ce derivă din agresiunea împotriva unor state independente, indiferent de motivele care pot fi formulate.
România a marșat din prima la acțiunile belicoase ale unchiului Sam; poporul n-a fost, însă, întrebat. Au devenit, oare, românii un balast neglijabil pentru guvernanți? În cazul afirmativ, George Coșbuc avea dreptate cînd scria: „nu e destul că ne-am născut, mai vrem și un alt rău?”
Efemeridele politice ar trebui să ia aminte la întrebarea lui Eminescu: „De ce uitați că-n voi e număr și putere?” (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns