Natura serviciului și întîmplarea fac să vin permanent în contact cu multe persoane, din toate straturile sociale; de la mai-marii județului și pînă la amărăștenii ce-și caută dreptatea pe la tot felul de ghișee și birouri.
Cu cîtva timp în urmă, un caz mai delicat mi-a reținut atenția, dar condiția mea de slujbaș mărunt, precum și cea de „fost” a persoanei care a cerut consiliere au dus la amînarea sine die a soluționării of-ului cetățeanului în cauză: A.A., băcăuan ce locuiește în zona Parcului Cancicov, fost primar și, mai apoi, inspector în corpul de control al mai multor primi-secretari ai județenei de partid, de profesie profesor de istorie, și-a făcut meseria cu corectitudine. Ghinionul său că în funcția pe care o exercita ca reprezentant al primului-secretar, a trebuit să rezolve și o scrisoare prin care se acuzau mai multe nereguli la o întreprindere județeană. Cu toate că scrisoarea era anonimă, aspectele semnalate erau reale, iar personajul nostru a întocmit un referat cu propunere de schimbare din funcție a directorului. Propunerea i-a fost acceptată, directorul în cauză fiind trimis „în producție”, locul fiindu-i luat de inginerul I.R. Evenimentele din decembrie ’89 l-au găsit pe director bine mersi; a reușit să privatizeze întreprinderea în cauză și omul nostru prosperă frumușel. Fostul inspector, acum pensionar trecut bine de 70 de ani, chinuit de „răul scrisului”, a încropit manuscrisul unui roman ce tratează o frîntură din viața unei așezări nemțene legată de domnia lui Ștefan cel Mare. Nestrîngînd, atunci cînd poate ar fi putut, bani albi pentru zilele cenușii de azi, a fost nevoit să umble cu manuscrisul sub braț, poate-poate va găsi o sponsorizare pentru publicarea lucrării. Și, din refuz în refuz, a poposit și la camaradul de partid, pe care fără să vrea îl promovase în funcție. Deoarece în audiență se intra greu, după ce a aflat de la poartă cine insistă să-l deranjeze, fostul coleg de partid -astăzi în clasa supermijlocie, l-a lăsat peste o oră să aștepte la poartă, după care l-a mai fiert în așteptare o jumătate de oră, în cabinetul secretarei. In sfîrșit, l-a primit. Ocupantul jilțului directorial s-a prefăcut, la început, a nu-l cunoaște pe fostul ostaș al p.c.r., ba, mai mult, i-a spus că nici nu există o lege a sponsorizării, la care fostul inspector a scos carnețelul de notițe și i-a amintit art. 8 din Legea nr. 32/1994, modificată în 1998, privind beneficiul pentru sponsori. Văzînd că omul venise cu lecția învățată, l-a întrebat cum de știe, pentru că „foștii” aveau, după știința sa, cel mult 7 clase generale. I-a reproșat, așa, de circumstanță, de gafa cu propunerea de destituire a fostului director, că luase și el cîțiva litri de benzină din depozitul întreprinderii, o nimica toată pe lîngă ce furau alții. S-a mai confesat cît de greu a fost primit în PCR, asta pentru că nu îl voia organizația de bază, încît a fost nevoie să intervină la persoane sus-puse de la județ. Și pentru a-i demonstra mărimea micimii funcției sale, i-a spus că face sponsorizări, dar pe el nu-l va sponsoriza niciodată.
Audiența s-a întrerupt brusc, arătîndu-i-se ușa. Insul nu-l suporta pe acest „fost”, astăzi calic.
Recitind scrisoarea tovarășului A.A. către fostul său tovarăș de partid, nu mai dau nici o crezare celor ce susțin că bogăția țării a fost acaparată de fostele structuri ale PCR. Problema se cere nuanțată: doar cei cu mintea „brici” și iuțeală de mînă s-au pricopsit, și nu neapărat doar foștii comuniști. Concluzia ce se poate trage, cu oarecare subiectivitate, este aceea că au fost „tovarăși” și… „tovarăși”. Dar nici astăzi situația din partide nu este cu nimic mai brează! (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns