Ieri a început seria manifestărilor dedicate aniversării a jumătate de veac de existență a Aerostar. Jubileul a fost deschis de simpozionul „Pro-performanță”. În alocuțiunea de deschidere, directorul general al firmei, Grigore Filip a subliniat faptul că „în 50 de ani de existență, societatea a reușit să treacă peste greutăți și să-și diversifice oferta de produse și servicii”. În 1953, pe 17 aprilie, a fost înființat un atelier de reparat avioane, care s-a dezvoltat continuu. După cum a punctat președintele Consiliului Județean, Neculai Lupu, prezent la deschiderea lucrărilor, „a existat un moment de cumpănă după 1990, dar, spre deosebire de alte unități economice, fabrica a reușit în primă fază să supraviețuiască și apoi să se dezvolte”. A urmat un moment solemn, în care foști și actuali angajați ai Aerostar au primit distincții din partea conducerii unității.
Partea a doua a simpozionului a fost consacrată prezentării unor lucrări științifice. Cele 75 de referate au fost structurate pe trei secțiuni: inginerie, management și marketing, precum și o secțiune economică. Autorii lucrărilor au fost angajați ai fabricii, cadre didactice și studenți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, „George Bacovia” din Bacău, Universitatea Tehnică de Construcții, Politehnica și Academia de Tehnică Militară București, membri ai Academiei Române, reprezentanți ai unor institute de cercetare de profil, ai unor societăți comerciale din Iași, Brașov, Sibiu, Craiova și din Capitală etc. Temele au fost diverse, de la probleme tehnologice la alcătuirea fluxurilor financiare, management, marketing performant etc. Astăzi este programată o vizită în fabrică a invitaților. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns