La Onești va avea loc, în această săptămînă, simpozionul județean cu tema „Valorizarea resurselor umane pe o piață competitivă internațională”, care va supune dezbaterii teme legate de costuri, resurse și procesul școlar, adaptarea progresivă a copiilor la lumea școlii, cum poate școala să promoveze unificarea, diferențierea, complementaritatea în educația școlară. Concomitent cu acest simpozion, Școala „Ghiță Mocanu”, unde se va desfășura manifestarea, demarează două programe internaționale, în urma cărora o serie de cadre didactice vor încerca înscrierea la cursuri de perfecționare prin programul Comenius, în străinătate. „Au fost propuse două proiecte. Unul este legat de punerea în valoare a oricărei culturi, iar cel de-al doilea se referă la încurajarea învățării limbilor străine”, ne-a spus directorul școlii, prof. Liviu Caraman. Pînă la începutul lunii februarie a anului viitor, trebuie depuse proiectele pentru ambele activități. (Tiberiu BĂȘTIC)
Lasă un răspuns